Miercuri 21 Februarie

Un pacient de la Spitalul Drobeta-Turnu Severin a căzut de la etajul doi, după ce a confundat geamul cu uşa


Un pacient de 84 de ani a căzut de la etajul doi al spitalului din Dobreta-Turnu Severin. Bărbatul spune că nu a avut intenția să se arunce, ci a confundat geamul cu ușa. 

Spitalul era în reabilitare și, în cădere, bărbatul a rămas agățat într-o schelă amplasată lângă peretele clădirii. Din fericire, omul nu a suferit răni grave. „Un pacient care se afla într-un salon, post-operator la şase zile, care prezenta o stare de agitaţie. Considerăm că a confundat uşa. Voia să iasă pe uşă, în schimb a ieşit pe geam. Nu a căzut efectiv, ci a rămas suspendat între geam şi schelă. Pacientul este stabil şi nu pune niciun fel de problemă ca urmare a acestei căzături”, a explicat dr. Elena Bololoi, directorul medical al Spitalului Judeţean Mehedinţi.

Este monitorizat şi de medicii psihiatri. A fost cumva suspendat la o distanţă de aproximativ un metru şi jumătate, între etajul doi şi etajul unu. Medicii de gardă şi asistenţii din secţie l-au preluat imediat pentru a fi investigat şi dus în Secţia de Terapie Intensivă”, a mai spus acesta. 


Comentarii Facebook