Un medic infectat cu COVID a făcut o mărturie sfâșietoare: ”Mi-am rugat colegii să mă omoare”


Un medic din Botoșani infectat cu COVID-19 a dezvăluit clipele sfâșietoare prin care a trecut.

Iulian Preda, coordonatorul măsurilor anti-COVID în spitalele din Botoșani, a spus că și-a rugat colegii să îl omoare.

Eu am trecut prin această boală, era să mor. Atât de rău mi-a fost, și mă chinuiam atât de mult încât mi-am rugat colegii să mă omoare. 38 de zile cu totul, iar acum vin unii să îmi spună în față că nu există Covid”, a declarat medicul Iulian Preda pentru monitorulbt.ro.

”Societatea românească a tratat cu dispreț existența acestui virus. Am considerat că este doar o gripă banală și de care se trece cu ușurință. Morții din primul val, al doilea val, dar mai ales cei din primul val, au fost uitați. S-a uitat suferința și necazurile de atunci și totul a devenit așa, ca o mare relaxare, ca o mare lehamite. De la nivel foarte jos până la nivel foarte înalt. Tocmai când lucrurile ar fi trebuit să ne pună în gardă pe toți, să ne facem rezerve alimentare, de măști, de halate, de produse medicamentoase, de vaccinuri, de anticorpi și de toate celelalte, noi ne-am relaxat cu totul. Mult prea devreme și mult prea tare”, a mai spus cadrul medical.

Medicul Preda, despre anti-vacciniști

Nu știu dacă o să-ți placă răspunsul pe care o să-l dau. Unii oameni, nepregătiți, preoți, chiar doctori, ziariști, soții de vedete, tot felul de așa-ziși influenceri, ca să-și umple timpul, și-au găsit tot felul de veleități, pompând tot felul de prostii pe piața informațională, iar lumea a tot preluat aceste prostii. Presa, pe de altă parte, a greșit foarte mult, în căutarea senzaționalului, a preluat și rostogolit aceste informații.

Poate ar fi trebuit să fie prezentate ambele variante, atunci când erau preluate articole ale celor împotriva vaccinului, să se prezinte și un punct de vedere al celor pentru vaccin. Trebuia să fie prezentate și acele părți, cu morții, cu oamenii care știu că vor muri, cu disperarea lor, asta este adevărata poveste a Covidului. Am prieteni care mi-au zis „arată-mi și mie un bolnav de Covid”, „arată-mi și mie un mort de Covid”, „unde sunt morții de Covid?”. Ca și când atunci când moare unul de Covid ar trebui să fie înfipt într-un proțap și purtat prin tot orașul să spunem „uite, dom´le, ăsta are Covid”. Moartea trebuie să fie înconjurată de decență, familia să-i îndeplinească tradiția cuvenită, în funcție de religie”, a declarat acesta.

Comentarii Facebook