Un jurnalist acuză PSD că aruncă țara în aer: „Se duce accelerat spre groapă și ne trage pe toți după el”


Cunoscutul jurnalist Florin Negruțiu atacă dur PSD, în condițiile în care, peste doar câteva zile, va „amorsa” o criză politică în țară. 

El susține că ceea ce urmează să facă nu reprezintă altceva decât „inevitabilul diagnostic: marele PSD va muri. 

„Criza politică pe care o va amorsa PSD începând de luni este ultimul act al unui șir lung de blestemății pe care acest partid le comite ca să acopere un inevitabil diagnostic: marele PSD moare.

Totul a început cu tentativa de măsluire a alegerilor, operațiune considerată de creierele PSD ca fiind necesară în condițiile în care partidul nu mai convingea pe nimeni. Cred că un an de zile înainte de alegeri, săptămână de săptămână, în emisiunea de la radio sau la TV, am avertizat să nu încerce “metoda Hrebenciuc”, pentru că România de azi nu mai e România din 2000. Or fi fost ei buni pe vremuri la alba-neagra, dar în epoca TikTok-ului își vor da cu tesla-n oaie”, a spus Negruțiu. 

De asemenea, el a mai amintit că pesediștii au forțat democrația până la rupere, iar Nicușor Dan a reușit să-i recupereze, aducându-i la guvernare. 

„Ce să vezi, au încercat-o! Au forțat democrația până la rupere, cu alegeri intercalate, comasate, cu noul USL, cu construirea răului mai mare (Simion, Georgescu) care să facă din Ciolacu răul mai mic, cu voturi date pe sub mână lui Simion și cu Frankensteinul serviciilor Georgescu, potențat cu banii amicilor din PNL, pe post de bau-bau. Toată strategia le-a explodat în față. În disperare de cauză au anulat alegerile.

I-a recuperat Nicușor Dan, i-a adus la guvernare, unde au reînceput să inventeze crize și vinovați. În loc să guverneze, au sabotat fiecare reformă”, a mai spus Negruțiu.  

 Un jurnalist acuză PSD că aruncă țara în aer: „Se duce accelerat spre groapă și care ne trage pe toți după el”

De asemenea, acum, PSD a dat un ultimatum lui Ilie Bolojan să demisioneze, amenințând că vor retrage miniștrii din Guvern, dar „uită” de secretarii de stat, prefecții și armata de directori din companiile de stat. 

Acum îi dau un ultimatum lui Ilie Bolojan să demisioneze, amenințând că altminteri își vor retrage miniștrii din Guvern (dar nu și secretarii de stat, prefecții și armata de directori din companiile de stat). Mișcarea e atât de tâmpită, încât pare că a ieșit dintr-un cap amețit de zaibăr. Mai sunt 4 luni în care trebuie atrase câteva miliarde bune din PNRR, programul SAFE e într-un calendar foarte strict, România reîncepe să se împrumute scump pe piețele internaționale din cauza iminentei crize politice. Avem o fereastră scurtă de timp să ne pregătim pentru criza economică ce va veni și PSD ce face? Aruncă țara în aer.

În condițiile în care - atenție! - la anul, după ce măsurile nepopulare vor fi fost luate de Bolojan, vor avea premierul la rotativă. Dar PSD e tot mai disperat că alegătorii lui pleacă în valuri către AUR. Este reflexul unui partid care se duce accelerat spre groapă și care ne trage pe toți după el.” , a conchis Negruțiu. 


Comentarii Facebook