Tragedie fără margini! Un tânăr de 19 ani a murit, după ce a intrat direct în zidul unei case. Medicii nu au mai putut face nimic
Duminică, 15 iunie, un tânăr de 19 ani și-a pierdut viața într-un grav accident rutier în localitatea Cătălina, județul Maramureș. Victima, care obținuse permisul de conducere în luna mai a acestui an, a pierdut controlul volanului într-o curbă periculoasă de pe DJ182B și s-a izbit violent de zidul unei case.
Echipele de descarcerare și echipajele medicale SMURD, inclusiv terapia intensivă mobilă, au intervenit de urgență, însă tânărul a fost găsit încarcerat și a fost declarat decedat la fața locului.
„Din păcate, victima prezintă leziuni incompatibile cu viața, fiind declarată decedată de către echipajul medical”, a transmis ISU Maramureș. Cadavrul acestuia a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările pentru documentarea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Din primele verificări, tânărul ar fi pierdut controlul volanului într-o curbă deosebit de periculoasă, pe fondul vitezei neadaptate. Reprezentanții Poliției atrag atenția, din nou, asupra riscurilor vitezei excesive, în special în cazul șoferilor fără experiență.
2 Comentarii
Cei mai tzarani si nesimtitzi soferi
tureaza TDI-ul printre stele