Tată şi fiu, reţinuţi de Poliție după ce au fost prinşi drogaţi la volan


Situație ieșită din comun în Gorj, unde un tată și un fiu au fost reţinuţi pentru 24 de ore după ce au fost prinși conducând mașinile sub influența substanțelor interzise.

Inițial, tânărul de 27 de ani, din Runcu, a fost oprit de un echipaj de poliţie. Testat cu aparatul drug test, acesta a ieşit pozitiv la cocaină. În plus, în urma verificărilor, poliţiştii au aflat că acesta avea şi permisul suspendat, scrie Antena 3.

Ulterior, la faţa locului a apărut şi tatăl tânărului, care a început să facă scandal. Polițiștii l-au testat și pe el, iar drog testul a ieșit pozitiv. Cei doi s-au ales cu dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor interzise. 

Comentarii Facebook