Sindicaliștii cer urmărirea penală a lui Ilie Bolojan și a ministrului Cseke Attila. Angajații de la Guvern nu vor să accepte concedierile din sistem
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului a declanșat un demers fără precedent împotriva Executivului, solicitând declanșarea urmăririi penale pe numele premierului Ilie Bolojan și al ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, după adoptarea Ordonanței de Urgență privind reforma administrației și tăierile de personal din sectorul public.
Sindicaliștii ce declanșarea urmăririi penale pe numele lui Ilie Bolojan
Anunțul a fost făcut de Noni Iordache, președintele sindicatului, într-o intervenție la Antena 3 CNN, unde a precizat că va trimite solicitări oficiale către Parlamentul României, Parchetul General și către premier, pentru a cere în mod formal urmărirea penală a celor doi membri ai Guvernului. De asemenea, sindicaliștii vor sesiza și Administrația Prezidențială, condusă de Nicușor Dan, pentru a declanșa procedurile legale necesare, conform Antena 3.
Potrivit lui Noni Iordache, ordonanța adoptată de Guvern ar reprezenta o încălcare gravă a legislației și a Constituției. Liderul sindical a susținut că actul normativ ar fi fost adoptat prin „mijloace frauduloase”, în sensul în care avizele instituțiilor de specialitate și avertismentele experților ar fi fost tratate ca simple formalități. În opinia acestuia, măsurile luate împiedică exercitarea unor drepturi fundamentale ale funcționarilor publici, fapt care, conform Codului penal, poate constitui infracțiune sancționată cu închisoare de la unu la cinci ani.
Sindicaliștii mai acuză Guvernul că a ignorat solicitările de retrimitere a proiectului de OUG la analiză tehnico-juridică. Într-o scrisoare deschisă adresată premierului și ministrului Dezvoltării, aceștia afirmă că documentul „conține intervenții care ating în profunzime funcția publică, drepturi fundamentale și securitatea juridică” și că este „vulnerabil din punct de vedere constituțional”.
Reforma lui Ilie Bolojan prevede eliminarea a 45.698 de posturi la nivel național.
Concret, reforma lui Ilie Bolojan prevede eliminarea a 45.698 de posturi la nivel național. La nivel local sunt vizate 12.794 de poziții, dintre care 6.102 sunt funcții de consilieri personali, iar la nivel central se reduc 192 de posturi din cabinete. La prefecturi vor dispărea alte 168 de posturi. Totuși, concedierile efective se vor aplica în cazul a aproximativ 20.000 de angajați, restul fiind posturi vacante eliminate din organigrame.
Sindicatul subliniază că demersul nu urmărește spectacol mediatic sau blocarea activității guvernamentale, ci respectarea cadrului legal și constituțional. „Nu vrem să devenim subiect de cancan și nici să provocăm haos instituțional”, a transmis Noni Iordache, precizând că acțiunea este una strict juridică și instituțională.
2 Comentarii