Schimbări importante pentru călătoriile cu avionul! Dispar unele taxe, iar despăgubirile vor fi acordate mai ușor
Parlamentul European a aprobat noile reguli privind drepturile pasagerilor care călătoresc cu avionul, măsurile urmând să simplifice procedurile de acordare a despăgubirilor și să elimine o serie de taxe percepute în prezent de unele companii aeriene. Noile prevederi mai trebuie aprobate și de Consiliul Uniunii Europene înainte de a intra în vigoare.
Printre cele mai importante modificări se numără păstrarea dreptului la despăgubiri pentru zborurile întârziate cu peste trei ore, anulate cu mai puțin de 14 zile înainte de plecare sau în cazul refuzului la îmbarcare. Valoarea compensațiilor rămâne neschimbată:
- 250 de euro pentru zborurile de până la 1.500 km;
- 400 de euro pentru zborurile din Uniunea Europeană de peste 1.500 km și pentru cele între 1.500 și 3.500 km;
- 600 de euro pentru cursele mai lungi.
Schimbări importante pentru călătoriile cu avionul! Dispar unele taxe, iar despăgubirile vor fi acordate mai ușor
Noile norme prevăd și un proces mai rapid pentru rambursarea banilor. Pasagerii care aleg restituirea contravalorii biletului vor primi suma automat, iar companiile aeriene vor fi obligate să le transmită, în maximum patru zile de la încheierea călătoriei, toate informațiile necesare pentru solicitarea despăgubirilor, fără obligativitatea creării unui cont sau instalării unei aplicații.
De asemenea, regulamentul elimină anumite costuri suplimentare. Companiile aeriene nu vor mai putea percepe taxe pentru corectarea greșelilor de scriere din numele pasagerului și nici pentru emiterea unei cărți de îmbarcare tipărite, dacă persoana s-a înregistrat deja pentru zbor. În plus, transportatorii vor trebui să afișeze încă de la început prețul complet al biletului, inclusiv costurile legate de bagajul de mână.
Noile reguli consolidează și drepturile familiilor, obligând companiile aeriene să ofere gratuit locuri alăturate copiilor cu vârsta de până la 14 ani și persoanei care îi însoțește. Aceeași măsură se va aplica și în cazul persoanelor cu dizabilități, al celor cu mobilitate redusă și al femeilor însărcinate.
0 Comentarii