Pedofil arestat preventiv! Cum racola minori pe internet și îi convingea să facă gesturi sexuale VIDEO


Un bărbat acuzat de pornografie infantilă și racolare de minori în scopuri sexuale a fost rețoinut de polițiști.

La data de 10 februarie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş, cu sprijinul celor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanţa, au efectuat două percheziţii domiciliare, în judeţul Constanţa, la locuinţele unui bărbat, de 55 de ani, bănuit de pornografie infantilă prin sisteme informatice şi racolarea minorilor în scopuri sexuale”, informează IGPR.

Potrivit oamenilor legii, începând cu anul 2019, bărbatul ar fi racolat, prin intermediul internetului, utilizând conturi create sub o altă identitate, pe diferite reţele de socializare, minori. I-ar fi determinat să săvârşească, online, gesturi şi acte de natură sexuală, precum şi să se înregistreze în ipostaze sexuale explicite.

În urma percheziţiilor, polițiștii au ridicat sisteme informatice în care erau stocate materiale pornografice cu minori (2 telefoane mobile, un aparat de fotografiat şi un reportofon).

În aceeași zi, bărbatul a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Târgu Mureş, pentru audieri, faţă de acesta fiind luată măsura reţinerii pentru 24 de ore. În cursul zilei de 11 februarie a.c., judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Mureş a dispus arestarea preventivă a celui în cauză pentru 30 de zile.

Comentarii Facebook