Vineri 11 Octombrie

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, la deschiderea anului universitar: ,,Tineri militari cât mai bine pregătiţi şi motivaţi”


Angel Tîlvăr, ministrul Apărării Naţionale, a vorbit luni, la festivitatea de deschidere a anului universitar 2024-2025, la o academie din București, despre necesitatea unor ,,oameni performanți" de care are nevoie România în armată.

Ministrul apărării a subliniat faptul că instituţia militară acordă o importanţă deosebită creşterii gradului de motivare şi nivelului de satisfacţie al personalului Armatei României, pentru atractivitatea profesiei de militar, în toate dimensiunile sale, potrivit news.ro.

,,Niciun echipament, oricât de sofisticat ar fi, nu poate performa fără oameni performanţi. Armata României, pe care ne-o dorim cât mai capabilă şi mai puternică, are nevoie nu doar de investiţii în înzestrarea cu tehnologie de ultimă generaţie, ci şi de generaţii de tineri militari cât mai bine pregătiţi şi motivaţi pentru provocările viitorului mediu de securitate", le-a spus studenţilor ministrul Tîlvăr.

În acest an, în sistemul de învăţământ superior militar sunt înscrişi aproximativ 3.800 de studenţi şi masteranzi.


Comentarii Facebook