Guvernul intervine după atacul cu dronă de la Galați. Locatarii afectați vor primi despăgubiri și sprijin de urgență
Guvernul a aprobat miercuri acordarea unor ajutoare financiare de urgență pentru persoanele afectate de prăbușirea unei drone asupra unui bloc de locuințe din municipiul Galați. Sprijinul va ajunge la maximum 30.000 de lei pentru fiecare locuință grav afectată, în funcție de amploarea pagubelor produse.
Potrivit hotărârii adoptate de Executiv, fondurile vor fi alocate din bugetul Ministerului Muncii, în limita sumei totale de un milion de lei. Beneficiarii sunt familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost avariate în urma incidentului produs în noaptea de 29 mai 2026.
Astfel, proprietarii locuințelor distruse integral vor primi câte 30.000 de lei. Pentru imobilele afectate în proporție de peste 75%, ajutorul va fi de 25.000 de lei, iar pentru cele afectate într-o proporție mai mică de 75%, sprijinul financiar va ajunge la 15.000 de lei.
Guvernul intervine după atacul cu dronă de la Galați. Locatarii afectați vor primi despăgubiri și sprijin de urgență
În plus, fiecare persoană evacuată pentru o perioadă de cel puțin 24 de ore va beneficia de un ajutor de urgență de 1.000 de lei pentru acoperirea cheltuielilor imediate.
Măsura vine după ce o dronă kamikaze rusească de tip Geran-2 s-a prăbușit și a explodat pe un bloc cu zece etaje din Galați. În urma exploziei, două persoane au fost rănite, iar peste 70 de locatari au fost evacuați de urgență. Un apartament de la etajul 10 a fost grav avariat, iar autoritățile au demarat verificări privind siguranța structurii clădirii.
Guvernul a decis ca procedura de acordare a ajutoarelor să fie simplificată. Persoanele afectate nu vor fi obligate să depună cereri și nu vor fi supuse anchetelor sociale. Sumele vor fi stabilite pe baza evaluărilor realizate de autoritățile competente și vor fi acordate prin mandat poștal sau transfer bancar.
Plata ajutoarelor trebuie finalizată până la data de 10 decembrie 2026.
1 Comentariu