Germania vrea să construiască un parc eolian gigant în Marea Neagră. România va beneficia
O companie din Germania vrea să construiască un parc eolian în Marea Neagră.
Banca Mondială estimează că în larg s-ar putea obţine energie cât de la o sută de centrale nucleare, precum cea de la Cernavodă.
Compania germană WPD a aplicat pentru această investiție care ar produce 1.400 de megawați, iar investiția ar fi de 2 miliarde și jumătate de euro, estimează specialiștii.
Problema este că proiectul este blocat pentru că legea care să permită dezvoltarea proiectelor în largul mării nu a fost aprobată de un an și jumătate în Parlament. Senatul a aprobat-o tacit însă în Camera Deputaților nu a primit încă avizele de la comisă de cultură și cea de buget, conform Știrileprotv.ro.
Lucian Lungoci, Deputat PSD: ”Sunt de negociat cu acești mari investitori. Foarte multe lucruri astfel încât să fie o relație de parteneriat. Nu cumva să câştige doar alții”.
Stelian Ion, Deputat USR: ”În momentul în care vom avea această lege nu va fi totuși suficient. Mai trebuie realizat un plan pentru amenajarea Mării Negre. Acel plan încă nu s-a întocmit. Chiar dacă am avea astăzi legea votată în Parlament nu se vor putea face efectiv investițiile”.
Banca Mondială susține, într-un raport, că România ar putea obține în largul Mării Negre o cantitate de energie egală cu cea produsă de o sută de centrale nucleare similare cu cea de la Cernavodă.
Pe uscat sunt instalate 20 de parcuri eoliene mari - cele mai multe în Dobrogea.
16 la sută din producția națională de energie electrică ajunsă în sistem este făcut de palele acestor instalații.
Costul energiei electrice pe pare o produc centralele eoliene este de aproape 80 de euro / MWh în condiile în care pe bursele din regiune prețul mediul al energie electrice trece de 200 de euro / MWh.
Pe lângă compania din Germania și Hidroelectrica a anunțat planuri pentru turbine eoline în Marea Neagră.
15 Comentarii
Lumea Ar Trebuii Sa Știe Că Se Poate Reduce Consumul De Energie Electrică, Dacă Se Scoate Din Priză, Aparatele Care Nu Sunt Necesare, Și Oprite Atunci Când Nu Sunt Necesare:
https://youtu.be/k7dGB3xQp30?si=JYfM-4d6Kw7GxIW9
Becul / Becurile Trebuie Stins / Stinse, Atunci Când Nu Este Necesar Lumină.
Trimiteți… Citeste mai departe
******* Lumii Și Bancherii Lumii Trebuie Să Dispară Definitiv Din Lume:
https://youtu.be/tevxi1zYI0Y
Degeaba Are Germania Toți Banii Din Lume, Pentru Că Nu Este Puternică Militar, Așa Cum Era În 1940 - 1945, Mai Mult De Atât Germania Nu Are Bomba Atomică Și Nucleară, Nu Credeți Oare, Spre Exemplu Vizionați Și Ascultați Cu Atenție… Citeste mai departe
Germania = Nazism, Satanism, Sataniști, Sataniste, Criminali De Război, Criminale De Război, Crime Împotriva Umanității, Bordeluri, Pentru Că" Germanii Au Vrut Să Fie Doar Ei Pe Planeta Asta Pământ [Terra], Adică Să Nu Mai Existe Alte Nații De Oameni, Și Alte Țări, De-asta A Trebuit Să Fie Opriți.
Germanii Au Avut Ură Și Răutate Pe Israelieni:… Citeste mai departe
pai ei nu au mare?
@georghe: Germania Este O Țară De Căcat, Și A Fost Oprită Între Anii 1940 - 1945, Pentru Că" Germanii Au Vrut Să Fie Doar Ei Ca Nație, Pe Toată Planeta Pământ [ Terra ].
Germanii Au Făcut Numai Rău La Oameni Și Copii Nevinovați, Între Anii 1940 - 1945, Spre Exemplu, Vizionați Și Ascultați Cu Atenție, Acest Video Până La Final, Și… Citeste mai departe
si voi dragi rrumani sa mergeti la lupta pentru a ajuta guvernul german sa nu isi piarda magazinele si eolienele...
@andi: Germania Este O Țară De Căcat, Și A Fost Oprită Între Anii 1940 - 1945, Pentru Că" Germanii Au Vrut Să Fie Doar Ei Ca Nație, Pe Toată Planeta Pământ [ Terra ].
Germanii Au Făcut Numai Rău La Oameni Și Copii Nevinovați, Între Anii 1940 - 1945, Spre Exemplu, Vizionați Și Ascultați Cu Atenție, Acest Video Până La Final, Și Veți… Citeste mai departe
Pot sa faca pana umplu toata marea. Problema e daca platim noi constructia, ii subventionam pe miliardari sa se imbogateasca cand nu ne permitem nici garsonieepra de 11 mp.
@csj: Germania Este O Țară De Căcat, Și A Fost Oprită Între Anii 1940 - 1945, Pentru Că" Germanii Au Vrut Să Fie Doar Ei Ca Nație, Pe Toată Planeta Pământ [ Terra ].
Germanii Au Făcut Numai Rău La Oameni Și Copii Nevinovați, Între Anii 1940 - 1945, Spre Exemplu, Vizionați Și Ascultați Cu Atenție, Acest Video Până La Final, Și Veți… Citeste mai departe
Sa puna eolienele la ei acasa in marea nordului, sa distruga acolo natura! PFUII NAZIS!
@JANBERJAN: Germania Este O Țară De Căcat, Și A Fost Oprită Între Anii 1940 - 1945, Pentru Că" Germanii Au Vrut Să Fie Doar Ei Ca Nație, Pe Toată Planeta Pământ [ Terra ].
Germanii Au Făcut Numai Rău La Oameni Și Copii Nevinovați, Între Anii 1940 - 1945, Spre Exemplu, Vizionați Și Ascultați Cu Atenție, Acest Video Până La Final, Și… Citeste mai departe
Si cum o sa transporte energia aia ? Wireless? Trebuie investit in retea intai.
@MP: via crimeea
@MP: Germania Este O Țară De Căcat, Și A Fost Oprită Între Anii 1940 - 1945, Pentru Că" Germanii Au Vrut Să Fie Doar Ei Ca Nație, Pe Toată Planeta Pământ [ Terra ].
Germanii Au Făcut Numai Rău La Oameni Și Copii Nevinovați, Între Anii 1940 - 1945, Spre Exemplu, Vizionați Și Ascultați Cu Atenție, Acest Video Până La Final, Și Veți… Citeste mai departe
@putin: Germania Este O Țară De Căcat, Și A Fost Oprită Între Anii 1940 - 1945, Pentru Că" Germanii Au Vrut Să Fie Doar Ei Ca Nație, Pe Toată Planeta Pământ [ Terra ].
Germanii Au Făcut Numai Rău La Oameni Și Copii Nevinovați, Între Anii 1940 - 1945, Spre Exemplu, Vizionați Și Ascultați Cu Atenție, Acest Video Până La Final, Și Veți… Citeste mai departe