FOTO/VIDEO - Un ucrainean caută speranța printre rămășițele casei lui. A rămas singur. „Fiica mea a murit în scaunul cu rotile. Soția mea a murit și ea”


Într-un sat de la sud de Kiev, reporterii CNN l-au întâlnit pe Igor Mozhaev, un locuitor al orașului Markhalivka, plimbându-se printre dărămăturile casei sale, după ce un atac aerian rusesc i-a lovit casa vinerea trecută. A pierdut un prieten și cinci membri ai familiei, inclusiv soția și fiica de doar 12 ani.

Cinci membri ai familiei lui Igor au fost ucişi în doar o clipă, între care soţia de doar 46 de ani, fiica de 12 ani care era în scaun cu rotile, după ce fusese în trecut implicată într-un accident cu un şofer beat, precum şi ginerele, tatăl nepoţilor săi.

„Ce gânduri pot avea? Este ingrozitor. Teribil. Doamne ajută ca asta să se termine cât mai curând posibil”

Încearcă să caute printre dărâmături, în speranţa că ar mai putea găsi măcar câteva amintiri pe care să le poată salva; poze, documente, scrisori, ori ce i-ar putea aduce aminte de toţi cei dragi pe care i-a pierdut într-un mod atât de cumplit şi nedrept. Într-un moment de fericie, Igor şi-a regăsit şi strâns în braţe una dintre pisicile pe care le pierduseră în timpul bombardamentelor. E singurul membru al familiei rămas în viaţă, într-o vreme în care, peste tot în jurul său, rămâne doar teroarea lăsată în urmă de război.

ucrainean cu pisica in casa.jpg

A avut loc o explozie masivă și am rămas cu toții prinși sub moloz. Fiica mea a murit în scaunul cu rotile. Eu și nepoții mei am fost salvați de sub dărâmături. Nu am niciun gând acum. Ce gânduri pot avea? Este ingrozitor. Teribil. Doamne ajută ca asta sa se termine cât mai curând posibil. Îmi voi îngropa rudele mâine. Asta e, nu știu ce se va întâmpla după asta. Îmi doresc doar pace pentru Ucraina. Doar să lase odată Ucraina în pace. Doamne ajută ca asta să se termine cât mai curând posibil”, spune bărbatul, printre lacrimi. 

ucrainean cu pisica buletin.jpg

Ziua 15 a războiului dintre Ucraina și Rusia

Cel puţin 516 civili au fost ucişi în Ucraina de la începutul războiului, pe 24 februarie, a anunţat miercuri Biroul Înaltului comisar ONU pentru Drepturile Omului. Aproape 1.000 de persoane au fost rănite. Primăria oraşului Mariupol anunţă însă, fără o confirmare oficială, că peste 1.200 de oameni au murit în cele nouă zile de asediu rus doar asupra portului strategic Mariupol din sudul Ucrainei.

Nouă zile. Nouă zile de blocadă a oraşului Mariupol. Nouă zile de bombardament continuu asupra populaţiei civile. Nouă zile, jumătate de milion de oameni trăind fără electricitate, apă, încălzire sau comunicaţii. Nouă zile în care oraşul este rupt de lumea exterioară. Nouă zile - 1.207 civili din Mariupol ucişi. Nouă zile de genocid al populaţiei civile”, a transmis primăria.

Comentarii Facebook