Doi bărbați care au jefuit o sală de jocuri, după ce au furat o mașină, reținuți de autorități. Cei doi purtau cagule


Doi bărbaţi bănuiţi că ar fi intrat într-o sală de jocuri din municipiul Sfântu Gheorghe, de unde ar fi sustras aproximativ 5.000 de lei, au fost reţinuţi de poliţişti, potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna.

Potrivit sursei citate, în noaptea de 5 spre 6 noiembrie, doi bărbați au pătruns în curtea unei societăți comerciale din municipiul Sfântu Gheroghe, de unde au sustras un autoturism, iar ulterior s-au deplasat la sala de jocuri, unde au lovit un bărbat și au luat aproximativ 5.000 de lei de la angajata barului

La data de 6 noiembrie a.c., în jurul orei 5:00, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna au fost sesizaţi despre faptul că persoane necunoscute au pătruns în incinta unei societăţi comerciale de tip sală de jocuri, din municipiul Sfântu Gheorghe, de unde au sustras o sumă de bani”, potrivit reprezentanții IPJ Covasna. 

La faţa locului s-au deplasat echipaje de poliţie şi jandarmi, care au stabilit că doi bărbaţi ar fi intrat în incinta barului, cu cagule şi mănuşi, ar fi lovit un bărbat care se afla în incinta unităţii comerciale, după care i-ar fi solicitat, prin ameninţări, casierei să le înmâneze suma de bani deţinută”, au mai adăugat aceștia. 

În urma unei ample acţiuni, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sfântu Gheorghe şi Serviciului Criminalistic au identificat doi bărbaţi, de 23 şi 34 de ani, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii, care au fost localizaţi în parcarea unui centru comercial din Sfântu Gheorghe.

Aceştia au fost imobilizaţi de poliţişti şi conduşi la sediul IJP Covasna pentru cercetări, fiind ulterior reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi organelor judiciare pentru luarea măsurilor legale. Din cercetări a reieşit, totodată, că bărbatul de 23 de ani, despre care există indicii că ar fi condus autoturismul, nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, în consecinţă acesta este cercetat şi pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis.

Autoturismul pe care cei doi bărbaţi l-ar fi sustras a fost găsit abandonat în extravilanul municipiului Sfântu Gheorghe şi a fost predat proprietarului.


Comentarii Facebook