DIICOT cere arestarea lui Viorel Pașca în dosarul azilelor din Bihor. Procurorii contestă controlul judiciar. Decizia finală va fi luată peste câteva zile
Procurorii DIICOT au contestat decizia Tribunalului București prin care Viorel Pașca a fost plasat sub control judiciar în dosarul azilelor din Bihor, după ce instanța a respins solicitarea de arestare preventivă. Contestația va fi analizată de Curtea de Apel București în data de 9 iulie. În același timp, și Viorel Pașca a atacat hotărârea Tribunalului București, solicitând să fie cercetat fără nicio măsură preventivă.
Procurorii DIICOT au contestat decizia Tribunalului București prin care Viorel Pașca a fost plasat sub control judiciar
Potrivit motivării instanței, persoanele cazate în centrele administrate de Pașca beneficiau de hrană, cazare, îmbrăcăminte, medicație, acces la servicii medicale și de îndeplinirea formalităților necesare în caz de deces. Judecătorii au apreciat însă că toate acestea erau oferite într-un cadru neautorizat și insuficient raportat la cerințele legale, conform G4Media.ro.
Dosarul instrumentat de DIICOT vizează presupusa funcționare, timp de aproape două decenii, a unor azile fără licență, în care ar fi fost adăpostite ilegal peste 3.300 de persoane, majoritatea vârstnici, persoane cu dizabilități sau oameni fără adăpost. Potrivit referatului procurorilor, Viorel Pașca și alți membri ai familiei sunt acuzați că au urmărit obținerea de venituri de pe urma acestor persoane, în condițiile în care centrele nu ar fi dispus nici măcar de bucătării autorizate.
Anchetatorii susțin că, în perioada 2006-prezent, aproximativ 1.020 dintre cele peste 3.300 de persoane găzduite în aceste centre au decedat
Anchetatorii susțin că, în perioada 2006-prezent, aproximativ 1.020 dintre cele peste 3.300 de persoane găzduite în aceste centre au decedat, fiind înmormântate în cimitirul din localitatea Dumbrava. Referatul DIICOT conține și mărturia unei investigatoare sub acoperire, care relatează un presupus caz de abuz sexual comis de un bărbat cazat într-unul dintre azile. Potrivit documentului, după ce i-au fost prezentate acuzațiile de viol, Viorel Pașca ar fi afirmat: „Poate și ei i-o plăcut sau a fost de comun acord.” Bărbatul acuzat ar fi fost ulterior îndepărtat din centru.
În același document este prezentat și cazul unei persoane cu un picior amputat, despre care procurorii susțin că nu ar fi beneficiat de tratamentul și îngrijirile medicale necesare. Curtea de Apel București urmează să decidă pe 9 iulie dacă admite solicitarea DIICOT de arestare preventivă sau dacă menține măsura controlului judiciar dispusă de Tribunalul București.
2 Comentarii