Miercuri 24 Aprilie

Descoperirea macabră a unei femei, care își bănuia logodnicul că o înșală


O australiancă a aflat că logodnicul ei se filma în timp ce o viola în somn, iar bărbatul va fi condamnat ca infractor sexual.

Femeia din Melbourne îl bănuia pe logodnicul ei că o înșală, iar apoi a intrat în contul său de e-mail și a descoperit mai multe filmări în care acesta o viola în timp ce ea dormea, scrie The Guardian.

Bărbatul de 34 de ani, tată a doi copii, a pledat vinovat pentru trei acuzații de agresiune sexuală și două acuzații de viol, și va fi condamnat ca infractor sexual periculos, se arată în dosarul aflat pe rolul unei instanțe din statul Victoria.

Cei doi aveau o relație de mai bine de doi ani, logodnicul recunoscând că a violat-o în total de 7 ori și a agresat-o sexual de alte 21 de ori, fără ca ea să știe.

Bărbatul își trimitea filmările pe email, iar în fiecare apărea în timp ce o abuza sexual pe logodnica sa, care dormea.

Femeia a declarat că s-a simțit rănită și dezgustată profund rănită. ”Nu am idee cum aș putea să mai am vreodată încredere în cineva”, afirmă femeia.

Tânăra spune că durerea ei vine și din pierderea relației pe care o avea cu cei doi copii ai fostului logodnic, dar și cu familia acestuia, care îi devenise propria familie.

Comentarii Facebook