Debitul Dunării se menține la 1.300 m3/s. Situația rămâne una critică. Cât timp ar mai putea dura criza energetică
Debitul Dunării se menține la 1.300 m3/s în următoarele trei zile, la intrarea în țară prin secțiunea Bazias, fiind estimată o ușoară creștere până la 25 de august.
Debitul Dunării este unul mult sub media multianuală a lunii august (3900 m3/s), iar situația este una critică în continuare, din punct de vedere al producției de energie electrică. În aval de Porțile de Fier debitele vor fi, în general, în scădere ușoară.
Debitele Dunării, care au ajuns la cele mai mici valori din istorie, au determinat închiderea celor două reactoare ale Centralei de la Cernavodă, care asigurau aproximativ 20% din energia dispecerizabilă.
Ministerul Energiei a anunțat, în repetate rânduri, că Sistemul Electroenergetic Național dispune de mai multe resurse pentru acoperirea deficitului de producție rezultat din oprirea Unității 2 de la Cernavodă, printre care producția eoliană, Grupul energetic Rovinari 4 și producția hidro.
Totodată, Sistemul Electroenergetic Național dispune de o capacitate transfrontalieră ridicată, de aproximativ 4.000 MW, care să permită importuri de energie electrică.
După închiderea celor două unități de la Cernavodă, România importă în timp real peste 1.000 MW de energie electrică, în condițiile în care consumul depășește 5.000 MW.
Criza energetică s-ar putea întinde până în septembrie
Criza energetică din România s-ar putea extinde până la începutul lunii septembrie. Cantitățile de precipitații sunt minime în toată Europa, iar debitul Dunării are șanse mici să crească în perioada următoare.
Premierul Ilie Bolojan a făcut un apel la responsabilitate în plină criză energetică și a cerut românilor să facă economie: „Am făcut tot ce a fost posibil să ne asigurăm că importurile în România în această perioadă le putem derula din toate sursele posibile și fac un apel încă o dată către cetățeni, către companii, către autorități publice să luăm măsuri voluntare pentru a reduce consumul”, a declarat Ilie Bolojan.
0 Comentarii