Miercuri 21 Octombrie

Ce construcții poți ridica în propria curte de la țară fără să ai autorizație. Noua lege schimbă regulile pentru proprietarii din mediul rural

Proprietarii caselor din mediul rural pot construi anumite anexe gospodărești fără autorizație de construire, dacă respectă condițiile prevăzute de noul Cod cu nr. 661 din 10 august 2026, înlocuit de la 25 august cu Legea 169/2026, priivnd amenajarea teritoriului, urbanismului și construcțiilor. Printre acestea se numără magaziile, bucătăriile de vară, pergolele, chioșcurile și alte amenajări similare, cu condiția ca suprafața lor cumulată să nu depășească 20 de metri pătrați.

Aceste construcții trebuie să aibă o înălțime de cel mult 2,5 metri, să fie realizate fără fundație și să aibă o structură din lemn sau metal. De asemenea, ele trebuie să fie provizorii și demontabile. Condițiile sunt cumulative, ceea ce înseamnă că trebuie îndeplinite toate pentru ca proprietarul să beneficieze de scutirea de autorizație.

Ce anexe gospodărești pot fi construite fără autorizație

Categoria lucrărilor exceptate de la autorizare include terasele acoperite, pergolele, bucătăriile de vară, chioșcurile, magaziile, grupurile sanitare și alte construcții similare, amplasate în exteriorul locuințelor unifamiliale din mediul rural.

Pentru a beneficia de această facilitate, suprafața totală a anexelor încadrate în această categorie trebuie să fie de maximum 20 de metri pătrați. Înălțimea nu poate depăși 2,5 metri, iar construcțiile nu trebuie să aibă fundație. Structura trebuie realizată din lemn sau metal, astfel încât amenajarea să poată fi demontată.

Scutirea de autorizație nu înseamnă însă că anexele pot fi amplasate oriunde în curte. Proprietarii trebuie să respecte prevederile Planului urbanistic general (PUG), regulamentul local de urbanism, Codul civil și regulile privind protejarea drepturilor vecinilor.

Ce alte lucrări pot fi făcute fără autorizație

Noul Cod reglementează și alte categorii de lucrări care pot fi realizate fără autorizație de construire, în condițiile stabilite de lege. Printre acestea se numără anumite reparații la clădirile existente, cu condiția să nu fie afectate caracteristicile arhitecturale ale acestora.

Gardurile existente pot fi reparate fără autorizație dacă sunt păstrate forma și materialele inițiale. Excepția nu reprezintă însă o permisiune generală pentru construirea unor împrejmuiri noi.

De asemenea, pot fi reparate acoperișurile, învelitorile și terasele, dacă nu sunt modificate forma și aspectul acestora. Sunt permise și lucrări la trotuare, scări de acces și terase exterioare, cu respectarea condițiilor referitoare la păstrarea caracteristicilor arhitecturale.

În cazul tâmplăriei, reparațiile și înlocuirile sunt exceptate de la autorizare în anumite condiții. La exterior, trebuie păstrate forma și dimensiunile golurilor și ale tâmplăriei, chiar dacă sunt utilizate alte materiale. Totodată, pot fi executate fără autorizație reparații la tencuieli, zugrăveli, vopsitorii, placaje, pardoseli și alte finisaje. Pentru finisajele exterioare, lucrările nu trebuie să modifice elementele fațadei sau culorile clădirii.

Reparații la instalații și montarea panourilor fotovoltaice

Regimul lucrărilor exceptate de la autorizare include și repararea sau înlocuirea instalațiilor interioare, a sobelor de încălzit și a coșurilor de fum. În anumite condiții, pot fi reparate și branșamentele sau racordurile exterioare aferente construcțiilor, în limitele proprietății.

În ceea ce privește energia regenerabilă, montarea sistemelor fotovoltaice pe clădiri, anexe gospodărești sau pe sol poate fi realizată fără autorizație de construire de către proprietarii imobilelor care au calitatea de prosumatori. De asemenra, este necesară înștiințarea prealabilă a autorităților publice locale.

Aceleași cerințe sunt prevăzute pentru instalarea panourilor solare destinate încălzirii sau preparării apei calde pentru consum propriu.

Comentarii Facebook