Duminica 2 Octombrie

Cărți cu „sfaturi” halucinante pentru copii, vândute de librăriile din România: „Părinții sunt destul de proști și cred orice”


O învățătoare din Curtea de Argeș trage un semnal de alarmă și le spune părinților să fie mai atenți la cărțile pe care le cumpără pentru copiii lor. Aceasta a fost șocată să regăsească în oferta unor mari librării din România două cărți cu „sfaturi" pentru copii, cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani, care îi îndeamnă pe cei mici să-și mintă părinții, să își înjure profesorii și să pretindă că învață.

Nu sunt o înapoiată, dar astăzi am suferit un șoc.", a scris învățătoarea Gheorghiță Alina, pe o rețea socială, în debutul unui mesaj care a devenit rapid viral, scrie Antena 3. 

Editura Litera a publicat o carte pentru copii. Acum cât timp nu cunosc, până astăzi eu nu am avut idee de existența unei astfel de cărți. Cartea se numește "Profu' crede că învăț - caiet plin de idei ca să supraviețuiești anului școlar" și, repet, este o carte pentru copii. Pe site-ul celor de la Cărturești este înscrisă în categoria "Materiale educaționale", Vârstă Recomandată: 6-8 ani, 8-10 ani. Nimic scandalos până aici. Autorul a mai scris și alte cărți asemănătoare, un exemplu ar fi: "Șefu' crede că muncesc - Caiet plin de idei ca să supraviețuiești săptămânii de lucru". Ce simpatic!

Ne întoarcem, însă, la cartea pentru copii, aceea ne interesează. Răsfoind câteva pagini observ că are aspectul unui jurnal, cu desene atractive, captează ușor atenția! Și apoi, începând să citesc mai atent, a început să îmi crească, la propriu, tensiunea. O să atașez mai jos câteva imagini din interiorul cărții pentru a le putea cerceta și dumneavoastra.

Am o singură întrebare: Ce mesaj despre viață primește un copil împreună cu un astfel de dar din partea părinților? Ce mesaj primesc părinții care găsesc un astfel de material, publicat de o editură de renume, pe site-ul unei librării de renume la categoria "Materiale educaționale"? Dacă asta înseamnă să fii deschis la minte și să îmbrățișezi modernismul, NU, mulțumesc! Azi vreau să fiu cât se poate de înapoiată! Sunt cumplit de furioasă! P.S. Mă întreb dacă următorul titlu din serie va fi „Mama crede că o iubesc". a scris învățătoarea Gheorghita Alina, pe Facebook.

Carte cu „sfaturi pentru a supraviețui la școală": „Părinții sunt destul de proști și cred orice"

Din rău în mai rău...Dragi părinți, verificați conținutul când achiziționați o “carte modernă ” pentru copiii dumneavoastră!", a fost a doua postare a învățătoarei Gheorghiță Alina, în care a publicat extrase și din cartea "75 de sfaturi pentru a supraviețui la școală". Aceasta este comercializată online, de mai multe librării și edituri cunoscute.

  • „Dacă vrei că părinții să îți cumpere ceva, spune că e pentru școală. Părinții sunt destul de proști și cred orice" (sfatul 8/pg 37)
  • „Dacă ai mare nevoie de ceva, iar ei nu îți cumpără, improvizează! A împrumuta nu e același lucru cu a fura (mai ales dacă te prinde) ..Corectorul l-am șutit de la mama, chiar dacă a descoperit că îi lipsește, încă nu știe că e la mine, așa că îl tot caută.. sunt sigură că o să renunțe și o să-și cumpere unul nou" (sfatul 35/pg 119)
  • „M-am gândit să-i trag una tare de tot dar mi-am adus aminte cum data trecută a țipat super tare. Mai bine să nu-i lovești pe frații tăi dacă crezi că s-ar putea să te audă părinții, e de preferat să mai aștepți un pic, când n-o să fie ai tăi acasă" (sfatul 41/pg139)
  • „Dacă vrei să te răzbuni scrie în Death Note! Un carnețel supranatural cu care poți să omori o persoană dacă îi scrii numele înăuntru în timp ce îi vizualizezi fața. Să fii atent că prenumele să fie corecte, să nu cumva să omori pe altcineva din greșeală [...] Poți să alegi data la care o să moară [...] persoana o să moară din cauza unui atac de cord" (sfatul 58 și 59/pg 190)"

da 1.jpeg

da 2.jpeg

da 6.jpeg


Comentarii Facebook