Vineri 9 Decembrie

Bebeluș de 5 luni, ars pe față cu ulei încins. Incidentul ar fi pornit de la o ceartă între părinți


O fetiță de numai cinci luni din Roman, județul Iași a ajuns la spital cu arsuri la nivelul feței, provocate de ulei încins. O ceartă dintre cei doi părinți care se aflau în bucătărie împreună cu copilul, ar fi fost motivul incidentului.

Un copil din Roman, județul Iași, a fost transportat vineri la Spitalul de Copii Sf. Maria din Iaşi cu arsuri faciale provocate de ulei încins. Micuța, în vârstă de numai 5 luni se afla în brațele mamei în momentul producerii incidentului, scrie Antena 3 CNN.

Presa locală susține că între cei doi părinți ai fetei a izbucnit un conflict spontan în timp ce se aflau în bucătărie. În urma conflictului, uleiul încins a ajuns pe fața copilei, dar și pe mână, mama sa fiind lângă aragaz. Imediat, fetița a fost dusă la spital, după ce tatăl în vârstă de 40 de ani a sunat la 112. Mai apoi de la spitalul din Roman aceasta a fost transferată la spitalul Sfânta Maria, în Iași, acolo unde a primit îngrijiri de specialitate, notează sursa citată.

Medicii din Iași susțin că micuța se vindecă și va putea fi externată în curând. Din fericire, rănile suferite la nivelul feței sunt superficiale, iar cicatricile nu vor fi considerabile.

Poliția a deschis un dosar penal pe numele părinților pentru violență în familie, iar cei de la Direcția pentru Protecția Copilului Neamț au deschis și o anchetă pentru a stabili dacă totul este în siguranță în familie.

Comentarii Facebook