Atacuri cu drone în apropierea României! Armata este în alertă, iar populația a primit mesaje RO-ALERT! Două aeronave s-au ridicat de la sol
La primele ore ale dimineții de marți, 17 martie, forțele ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, în județul Tulcea.
Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române din serviciul de luptă Poliție Aeriană au decolat, în jurul orei 01.40, din Baza 86 Aeriană de la Fetești.
„Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din N județului Tulcea, fiind transmis, la ora 1.55, mesaj RO-Alert”, a transmis Armata.
Atacuri cu drone în apropierea României! Armata este în alertă, iar populația a primit mesaje RO-ALERT! Două aeronave s-au ridicat de la sol
Au fost raportate elemente de vehicul aerian căzute pe teritoriul național în zona localității Plauru. După încetarea alertei aeriene, în jurul orei 3.00, o echipă de cercetare a început verificări în teren. Până la acest moment nu a fost identificată zona de impact. Căutările vor continua odată cu îmbunătățirea vizibilității.
„MApN a informat și informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea”, au mai transmis reprezentanții Armatei.
3 Comentarii