Turneul Duelul viorilor ajunge și la Cluj: Confruntare între Stradivarius și Guarneri

 

Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru se vor duela în această toamnă într-un turneu național în competiția ”Duelul viorilor”. Cei doi artiști vor mânui viori celebre: Stradivarius şi Guarneri, fiind arbitrați de pianistul Horia Mihail. 

 

Între 12 şi 25 septembrie, cei care nu au avut ocazia să participe la prima ediţie, vor putea să se bucure de sunetul extraordinar al celor două viori de colecție într-un repertoriu atractiv, în oraşele Galaţi, Iaşi, Bacău, Piteşti, Bucureşti, Ploieşti, Sibiu, Timişoara şi Cluj-Napoca.

 

Primul duel al viorilor, din toamna anului 2011, s-a încheiat indecis, declararea câştigătorului - Stradivarius sau Guarneri - fiind amânată. De aici s-a născut necesitatea unui al doilea duel, Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru reîntâlnindu-se pe scenele din România pentru a se confrunta, arbitraţi de pianistul Horia Mihail. Astfel, ceea ce s-a întâmplat în şase oraşe din ţară în 2011, se va reedita cu un nou repertoriu în nouă oraşe în 2012 cu speranţa că entuziasmul publicului şi al presei de anul trecut se va păstra sau chiar va creşte”, a declarat Oltea Şerban-Pârâu, redactor șef al postului Radio România Cultural și director artistic al Orchestrelor şi Corurilor Radio.

 

Vioara Stradivarius construită de celebrul lutier italian în 1694, instrument pus la dispoziția lui Liviu Prunaru de vestita orchestră Royal Concertgebouw – Amsterdam, al cărei concertmaestru este de șase ani şi vioara Guerneri del Gesu, datată 1730, instrument pe care a cântat nimeni altul decât George Enescu și care este pusă la dispoziția violonistului Gabriel Croitoru de Muzeul național ”George Enescu”, în patrimoniul căreia se află, se vor întrece într-un un program generos cu lucrări semnate de Johannes Brahms, Bedrich Smetana, Fritz Kreisler, Dmitri Şostakovici, Georg Fridrich Händel, Serghei Prokofiev etc.

 

Violonistul Liviu Prunaru a spus că: ”Vom cânta toţi trei o suită de Moskovski pe care nu a mai făcut-o nici unul dintre noi şi care este o premieră în România. Vom mai cânta şi sonata de Prokofiev pentru două viori şi o sonată de Haendel. În plus, fiecare dintre noi îşi va prezenta programul. Nu vă voi dezvălui decât că am ales să cânt câteva lucrări noi, cu ajutorul cărora vreau să pun în evidenţă calităţile viorii mele. Am încercat să unesc virtuozitatea cu melodia, romantismul şi melancolia”.

 

Gabriel Croitoru a precizat că: ”În ceea ce priveşte lucrările alese de mine, sunt sigur că vor fi pe gustul oricărui meloman şi nu numai, având în vedere faptul că este vorba despre piese de largă popularitate, care îmbină însă melodicitatea cu tehnica. Am convingerea că voi reuşi să evidenţiez, şi de data aceasta, calitățile viorii Guarneri în raport cu Stradivarius”.

 

Biletele se pot achiziționa de la casele de bilete ale sălilor de concert în care se vor desfășura recitalurile, iar în București și prin www.bilete.ro. Informaţii suplimentare pe www.duelulviorilor.ro.

 

Vezi programul turneului: 

 

Galaţi – Teatrul dramatic „Fani Tardini” – 12 sept

Iaşi – Sala Filarmonicii – 13 sept

Bacău – Ateneu – 16 sept

Piteşti – Casa de Cultura Sindicatelor – 17 sept

Bucureşti – Sala Radio – 19 sept

Ploieşti -  Sala Filarmonicii – 20 sept

Sibiu – Sala Thalia – 22 sept

Timişoara – Sala capitol – 23 sept

Cluj-Napoca – Opera Maghiară – 25 sept

 

Toate concertele încep la ora 19.00.

Comentarii Facebook