Procurorul general al României anunță că s-a deschis dosar penal după votul din Diaspora

 

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a anunţat, joi, că după turul 1 al alegerilor prezidenţiale a fost deschis un dosar penal pentru încălcare a dreptului la vot.

 

S-a început urmărirea penală cu privire la faptă şi s-au solicitat relaţii la alte autorităţi. Ancheta se va desfăşura în continuare (...) cu privire la fapta de împiedicare a exercitării dreptului la vot, prevăzut de articolul 385 din Codul penal”, a spus Tiberiu Niţu, înainte de şedinţa plenului CSM, conform Mediafax.ro.

 

Conform Codului penal, împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

 

Niţu a precizat că dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi că, referitor la problemele de la votul din diaspora, au fost primite multe sesizări.

 

Sesizările sunt îndreptate împotriva miniştrilor, a celor care, în opinia petiţionarilor, au avut atribuţia de a organiza alegerile. Unele sunt venite din partea diferitelor instituţii, dar cele mai multe sunt venite din partea persoanelor. Pe e-mail sunt cele mai multe trimise, la care sunt anexate plângeri", a spus şeful PICCJ.

Comentarii Facebook