PREMIERĂ: Judecătorii români i-au interzis unui hoț să mai circule cu autobuzul timp de 3 ani

 

Un hoț condamnat la închisoare pentru furt a primit și interdicția de a mai circula cu mijloacele de transport în comun. 

 

Ion Gîscă a fost condamnat de către Curtea de Apel Bucureşti, la începutul lunii septembrie, la trei ani şi şase luni de închisoare pentru furt calificat, decizie definitivă. După ce își execută pedeapsa, românul nu va mai avea voie să urce într-un mijloc de transport timp de trei ani, în caz contrar urmând să revină în arest.

 

Se remarcă modul de operare al inculpatului (care dovedeşte specializarea sa în acest tip de infracţiuni, care creează o stare de nelinişte şi nesiguranţă în rândul numeroşilor cetăţeni ai capitalei care se deplasează în locuri publice şi utilizează mijloacele de transport în comun), lipsa de inhibiţie cu care a acţionat de fiecare dată (deşi se pretinde bolnav), săvârşirea celei de-a doua şi de-a treia fapte în timpul controlului judiciar, la scurtă vreme după ce a fost eliberat din starea de reţinere, ca urmare a respingerii primelor două propuneri de arestare preventivă, dar şi bogata sa antecedenţă penală”, se arată în motivarea deciziei.

 

El a fost prins în 30 ianuarie, în timp ce fura, și a fost pus sub control judiciar.

 

A doua faptă, din data de 01 februarie 2017, a fost săvârşită la numai o zi după ce, faţă de inculpat (iniţial reţinut), a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar, iar a treia faptă, din data de 02 februarie 2017, a fost comisă la numai câteva ore de la momentul când inculpatul (din nou reţinut) a fost pus în libertate, ca urmare a respingerii propunerii de arestare preventivă a acestuia”, mai precizează sursa citată.

 

SHARE DACĂ V-A PLĂCUT MATERIALUL SAU AȚI VREA SĂ AFLE ȘI ALȚII!

Comentarii Facebook