Preafericitul Părinte Daniel a lansat CAMPANIA pentru referendum: Să voteze ”Da”

 

Capii Bisericii Ortodoxe le cere românilor să participe la referendumul din 6 - 7 octombrie şi să spună ”Da”.

 

Într-un comunicat transmis după Adunarea Naţională Bisericească a BOR, de sâmbătă, Patriarhul Daniel îi îndeamnă pe români să participe la referendum şi ”să spună DA clarificării textului articolului 48 din Constituţia României privind definirea căsătoriei, adică înlocuirea expresiei confuze”, respectiv formularea "uniunea liber consimţită între soţi” să fie înlocuită cu "uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie”.

 

Prin această precizare clară şi fără echivoc, în Constituţia României, se afirmă, se apără şi se promovează familia ca instituţie umană fundamentală creată şi binecuvântată de Dumnezeu pentru creşterea şi perpetuarea umanităţii, potrivit cuvintelor Sfintei Scripturi”, a mai transmis Patriarhul Daniel.

 

Patrioarhul Daniel crede că participarea la referendum este un ”act de mărturisire a credinţei în iubirea lui Dumnezeu pentru familie, un act de maximă responsabilitate pentru viitorul poporului român, precum şi un examen de maturitate spirituală pentru a alege între valori permanente şi ideologii efemere”.

 

Aşadar, participarea cetăţenilor statului la acest referendum decizional pentru definirea căsătoriei în Constituţia României este un act profund democratic şi patriotic-naţional, de o deosebită importanţă pentru întreg poporul român, deoarece se votează pentru apărarea familiei bazată pe căsătoria între un bărbat şi o femeie şi pentru viitorul copiilor poporului român. De fapt, în articolul 2 din Constituţia României se precizează că prin referendum se exprimă suveranitatea naţională a României”, transmite Patriarhul Daniel.

 

În pofida multor acţiuni de boicotare agresivă şi denigrare injustă a referendumului, trebuie să apărăm darul sacru al vieţii persoanei umane care se naşte din iubirea conjugală între un bărbat şi o femeie, preţuind astfel şi generaţiile de părinţi şi copii care au asigurat continuitatea poporului român de-a lungul veacurilor”, a mai spus Prea Fericitul Daniel.

Comentarii Facebook