Marti 11 Mai

Omar Hayssam a fost condamnat definitiv la 24 de ani și 4 luni de închisoare



Curtea de Apel București a decis condamnarea definitivăa lui Omar Hayssam la 24 de ani şi patru luni în dosarul "Manhattan", în care era acuzat de înşelăciune şi delapidare prin intermediul unui grup de firme numit "Manhattan".

"Aplică inculpatului Omar Hayssam pedeapsa cea mai grea de 13 ani şi 4 luni închisoare, sporită în mod succesiv, în condiţiile art. 34 alin.(1) lit. b) din Codul penal din 1969 cu 11 ani, inculpatul având în final de executat o pedeapsă de 24 de ani şi 4 luni închisoare", se arată în decizia instanţei.

Omar Hayssam a fost condamnat în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti la 13 ani şi patru luni de închisoare, la care s-a adăugat un spor de zece ani, pedepasa finală fiind de 23 de ani şi patru luni. La ultimul termen de la Curtea de Apel procurorii DIICOT au cerut un spor de pedepasă mai mare de zece ani, solicitare admisă de instanţă, sporul fiind de 11 ani, confrom Mediafax.

Sirianul Omar Hayssam a fost trimis în judecată de DIICOT în luna octombrie a anului 2012, alături de fratele lui, Mohamad Omar, cumnatul său, Mihai Nasture, şi doi parteneri de afaceri, Viorel Vasile Mafteucă şi Doina Farladanschi, toţi fiind acuzaţi de înşelăciune şi delapidare, prin intermediul unui grup de firme, numit "Manhattan". Mai multe imobile, terenuri şi instalaţii industriale, precum şi peste un milion de euro au fost puse sub sechestru în acest dosar.

Comentarii Facebook