La un pas de moarte din cauza unui banal medicament. Atenție FOTO ŞOCANT!


Un băieţel de 11 a fost la un pas de moarte din cauza unui banal medicament. Acesta a luat ibuprofen, o substanţaă care acţionează ca antiinflamator, analgezic şi antipiretic, dar o suferit o reacţie alergică care aproape i-a adus moartea.

Calvin Lock, un băieţel din Littleport, Cambridgeshire, a luat ibuprofen pentru a se trata de o infecţie. A doua zi, acesta s-a trezit cu o iritaţie şi o umflătură în zona urechii. Medicii au crezut iniţial că e vorba de pojar, drept pentru care aceşti i-au administrat aniotibiotice, conform Daily Mail.

După câteva zile, iritaţia s-a extins transformându-se intr-o arsură gravă care i-a afectat toată suprafaţa pielii. Au urmat alte efecte adverse, copilul ajungând să nu mai poată merge, să vadă şi chiar să respire. După agravarea situaţiei, copilul a fost dus de urgenţă la spital unde a fost conectat la aparate.



Internat la spitalul de arşi, copilului i-a fost îndepărtată 65% din suprafaţa pielii. Apoi i-au căzut unghiile şi părul. După câteva zile în care copilul a fost în stare foarte gravă, Calvin şi-a revenit încet şi a început să mănânce singur.




Comentarii Facebook