Jobbik nu vrea să accepte interdicția în România

Un parlamentar, membru al partidului naționalist maghiar Jobbik, a anunțat că partidul refuză să accepre interdicția pe un an pusă de România pentru anumiți membri ai grupării.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului român de Interne a anunţat luni seara că doi parlamentari ai Jobbik, Istvan Szavay şi Gyula Gyorgy Zagyva au primit interdicţia de a intra în România timp de un an. Vizaţi de această interdicţie sunt şi Zsolt Tyirityan din cadrul Betyarsereg (Oastea Haiducilor) şi Bela Mikola, membru al Jobbik şi al organizaţiei paramilitare Noua Gardă Ungară, potrivit Mediafax.

Cei patru sunt acuzați de afiliere la organizații cu agendă naţionalistă extremistă, fiind considerați o ameninţare pentru securitatea naţională a României şi pentru ordinea publică. România monitorizează şi alte persoane care desfăşoară activităţi ce contravin legilor naţionale şi europene.

Szavay a declarat pentru MTI că decizia României este scandaloasă şi explicaţia interdicţiei este mai degrabă vagă.

Acesta a insistat că Jobbik nu a declarat şi nu a făcut nimic care să justifice o astfel de măsură, adăugând că a remarcat un aspect legat de politica internă al acestei situaţii, căreia Jobbik i-a căzut victimă.

Szavay a precizat că măsura este nu numai împotriva Jobbik, ci chiar împotriva comunităţii maghiare din Transilvania, punctând că autorităţile române vor să îl intimideze.

Comentarii Facebook