Explozie urmata de incendiu la Maternitatea Giulesti din Bucuresti. Numarul victimelor a ajuns la patru

UPDATE (ORA 6.00)

 

Un alt bebelus a murit in cursul noptii la spitalul Grigore Alexandrescu, informeaza Evenimentul zilei.

 

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

UPDATE (ORA 21.00)

 

Trei dintre bebelusi au decedat, a anuntat secretarul de stat Raed Arafat. Autoritatile au anuntat ca Maternitatea va fi evacuata. Arafat a anuntat ca 26 de gravide vor fi transferate la alte spitale din Bucuresti. La Maternitatea Giulesti a fost demarata o ancheta, la fata locului au sosit si procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria sectorului 6.

 

 

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

UPDATE (ORA 20.40)

 

Unul dintre bebelusi a murit, iar altul este in stare foarte grava, prognosticul medicilor fiind rezervat, informeaza Mediafax. Alti opt nou-nascuti prezinta arsuri grave.

 

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

O explozie a avut loc la Maternitatea Giulesti din Bucuresti. Deflagratia a fost urmata de un incendiu, care a fost stins intr-o jumatate de ora. 11 nou-nascuti au fost evacuati.

 

Mai multe ambulante, masini de pompieri si echipaje ale politiei si jandarmeriei au fost trimise la fata locului. Potrivit Mediafax, 11 copii au fost evacuati din Sectia de Terapie Intensiva a Maternitatii. Acestia au fost transportati la alte spitale din Capitala. Medicii spun ca la prima vedere starea micutilor nu pare sa fie grava, dar avand in vedere ca acestia erau cu probleme si inainte de acest incendiu este nevoie de o analiza mai atenta a starii lor de sanatate.

 

Potrivit Realitatea TV, doi copii, care prezentau arsuri pe 30-40% din suprafata corpului, au fost transportati la Spitalul Grigore Alexandrescu.

Comentarii Facebook