Conducerea ISU București-Ilfov a fost suspendată, la o lună după incendiul de la Colectiv. Se știa că va avea loc un concert mare



Conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov a fost suspendată, marți, urmând ca în cursul zilei de astăzi șeful IGSU să desemneze o nouă comandă temporară pentrui conducerea unității.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a recepționat, marți, o sesizare din partea mass-media care semnala existența unui document privind organizarea unui eveniment cu public numeros în Fabrica Pionierul — etaj 1 și Club Colectiv (pentru zilele de 25 și 26 septembrie), anterior producerii tragediei din data de 30 octombrie.

''La primirea sesizării, inspectorul general al IGSU a informat șeful DSU, care a dispus în regim de urgență efectuarea unei verificări la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov. Din datele preliminare reieșite în urma verificării a rezultat faptul că documentul a fost identificat în corespondența primită de IGSU la data de 23 septembrie 2015, în jurul orei 23,30. Întrucât soluționarea documentului era de competența Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, acesta a fost redirecționat unității în cauză, în dimineața zilei de 24 septembrie 2015, pentru evaluare și măsuri'', se arată în comunicatul IGSU.

De asemenea, în document se precizează că la nivelul ISU București-Ilfov au fost transmise două adrese către organizatorul evenimentului — Emagic — fără a rezulta că au fost efectuate verificări la fața locului.

''Pentru asigurarea obiectivității activităților de verificare, până la finalizarea acestora, inspectorul general al IGSU a dispus punerea la dispoziție a cadrelor din comanda Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov. În cursul zilei de astăzi, inspectorul general al IGSU va desemna o nouă comandă, pentru asigurarea temporară a conducerii unității'', mai scrie în comunicat.

Comentarii Facebook