Vineri 15 Noiembrie

Bob Dylan a câștigat premiul Nobel pentru Literatură 2016

 

Cântăreţul Bob Dylan a primit joi, 13 octombrie, Premiul Nobel pentru Literatură pe 2016, pentru crearea unor noi maniere de expresie poetică în cadrul marii tradiţii a muzicii americane.

 

Scriitorul Mircea Cărtărescu, cel care l-a tradus în română pe Bob Dylan, a spus pe Facebook că erau alții scriitori care meritau premiul. ”Mi-am şters prima postare, făcută la mare surpriză. Poate-o s-o şterg şi pe-asta, că nu mi-am revenit din şoc şi încă vorbesc aiurea... Nu cred că Dylan avea nevoie de premiul ăsta; până la urmă, totuşi, de ce nu? Nimeni nu contestă că e un mare poet şi un geniu muzical (eu l-am şi tradus, uite coperta!) Dar mi-e atât de milă de scriitorii adevăraţi, Adonis, Ngugi, DeLillo şi alţi 2-3 care aproape că aveau premiul în buzunar! Cum naiba s-or simţi acum? Şi-mi pare atât de rău pentru marii scriitori care îmbătrânesc la coadă, maeştrii şi favoriţii mei: Pynchon, Lobo Antunes, Amos Oz, John Ashberry, Vila-Matas… Ne-a făcut-o comitetul Nobel de data asta!”, scrie Mircea Cărtărescu pe pagina sa de Facebook.

 

În 2010, același Mircea Cărtărescu afirma că Bob Dylan este ”un poet uriaş, chiar şi-n lipsa muzicii”.

 

Am tradus cu o bucurie care sper că se vede în texte. Am încercat să fiu absolut fidel textului original, dar să-i dau şi o anume flexibilitate în româneşte. Nu e Cărtărescu, e Dylan. Iată ce-am avut minut de minut în minte pe când traduceam. Cărtărescu e doar instrumentul prin care Dylan poate străluci în limba română, îmi spuneam. Şi totuşi cititorul foarte familiarizat cu frazarea mea o va putea recunoaşte şi în aceste o sută de poeme din Dylan, căci e inevitabil să fie aşa. Tot ce pot să sper e că ea nu supără, că e doar un element de fundal, poate o umbră necesară. [...]

 

Să traduci lyrics, chiar cele ale unor compozitori recunoscuţi ca (mari) poeţi precum Bob Dylan, Lennon-McCartney, Paul Simon sau Frank Zappa, ar putea părea o acţiune deznădăjduită dacă...

 

...dacă versurile muzicii folk-pop-rock nu ar da atât de bine când sunt puse pe hârtie. Dacă nu ar apărea atât de consonante cu poezia de azi, scuturată de podoabe. Dacă însuşi faptul că le lipseşte muzica nu ar face textele mai enigmatice. Dacă, lipsite de splendoarea hainei muzicale, n-ar fi atât de impresionante în sărăcia lor de multe ori înşelătoare. Dacă, în cazul de faţă, textele n-ar fi de Bob Dylan, un poet uriaş, chiar şi-n lipsa muzicii, cum sper că vă veţi convinge”, spunea Mircea Cărtărescu.

Comentarii Facebook