Avertisment pentru utilizatorii Facebook. Datele personale vă pot fi furate cu un singur click



Specialistii in securitate de la Kaspersky susțin că utilizatorii Facebook sunt ținta preferatp a infractorilor cibernetici.

Dacă primești un mail sau un mesaj care pare cp ar fi de la Facebook trebuie să te uiți cu atenție înainte de a da click.

De cele mai multe ori, infractorii cibernetici trimit un mesaj sau un mail prin care anunță utilizatorii Facebook de faptul că ar putea avea contul blocat în cazul în care nu își introduc datele personale într-un formular anexat mesajului respectiv.

Infractorii „trimit link-uri catre paginile de phishing prin intermediul e-mail-ului, prin retelele de socializare sau in bannere plasate pe site-uri terte. Infractorii cibernetici isi ademenesc victimele promitand continut interesant. Cand utilizatorii acceseaza link-ul, ajung pe o pagina de inregistrare falsa, care afiseaza un mesaj standard solicitandu-le sa isi inregistreze datele pentru a putea accesa continutul. Daca utilizatorii nu suspecteaza nimic si isi introduc datele, acestea vor fi transmise imediat infractorilor cibernetici”, spune Nadezhda Demidova, Web Content Analyst in cadrul Kaspersky Lab, citat de yoda.ro.

Specialistii in securitate informatica au cateva sfaturi pentru utilizatori:

Pozitionati cursorul peste link si verificati daca acesta va trimite catre pagina Facebook oficiala. De asemenea, introduceti manual URL-ul Facebook in bara de adrese, deoarece infractorii cibernetici reusesc uneori sa camufleze adresa catre care va directioneaza.

Cand introduceti manual URL-ul in bara de adrese, verificati-l din nou dupa ce pagina s-a incarcat, pentru a va asigura ca nu a fost o inselatorie.

Tineti cont ca Facebook utilizeaza protocolul HTTPS pentru a transmite informatii. Absenta unei conexiuni sigure poate indica faptul ca vzitati un site fraudulos, chiar daca adresa URL pare sa fie corecta.

Comentarii Facebook