Duminica 6 Octombrie

Andreea Bălan a făcut publice amenințările cu moartea primite pentru că susține comunitatea LGBT



Andreea Bălan s-a declarat o susținătoare a comunității LGBT, iar în perioada de înaintea Referendumului pentru familie i-a îndemnat pe români să nu meargp la vot.

Totuși, eforturile artistei nu au fost apreciate de toată lumea, iar situația a degenerat atât de tare încât aceasta a primit chiar și amenințări cu moarte pe rețelele sociale pentru demersurile sale.

Acum, cântăreața a făcut publice mesajele de amenințare pe care le-a primit.

Ce fac unii oameni care se cred credincioşi – blesteamă, ameninţă cu moartea, chiar omoară (Isis) şi îşi justifică faptele malefice şi oribile prin «aşa a vrut/zis Dumnezeu/Allah». Asta nu e religie, dragilor! Prin religie şi credinţă eu înţeleg iubire, calm, toleranţă, acceptare şi ajutor pentru semenii tăi. Toate aceste gânduri sau fapte negative şi malefice se vor întoarce la cei care le emit în univers sub o formă sau alta. Nimic nu rămâne neplătit“, a scris Andreea Bălan pe Facebook.



Comentarii Facebook