A MURIT Vadim Tudor la vârsta de 65 de ani - VIDEO

 

Corneliu Vadim Tudor, 65 de ani, a murit la Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei.

 

Starea politicianului a fost internat, luni dimineaţă, la Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, acesta a suferit un infarct şi a fost supus unei intervenţii.

 

Medicii au încercat să îl resusciteze şi să îl stabilizeze pe Corneliu Vadim Tudor, însă fără rezultat, decesul fiind înregistrat la ora 18.30, potrivit unor surse medicale, citate de Mediafax.

 

După deces, pe pagina de Facebook a lui Corneliu Vadim Tudor a fost reactualizată o poezie postată acum 7 zile:

 

Hai, Moarte, să bem o cafea / Ţi-o fac cu caimac, aromată / Mai leapădă-ţi coasa cea grea / Şi mantia asta ciudată.

 

Te rog să iei loc în fotoliu / Nu mă supără dacă fumezi / După cine eşti, Moarte, în doliu? / De ce tot suspini şi oftezi?

 

E foarte fierbinte cafeaua / Nu te grăbi, că te frigi / Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua / Dacă eu am să mor, ce cîştigi?

 

Ai venit să mă iei în persoană / Prea mare onoare îmi faci / Din toată specia asta umană / Numai pe mine mă placi?

 

Hai să-ţi ghicesc în cafea / E bine să ştii ce te-aşteaptă / O cumpănă grea vei avea / Dar tu te descurci, eşti deşteaptă. (...) Corneliu Vadim Tudor. Noaptea de duminică spre luni, 6 spre 7 septembie 2015".

Comentarii Facebook