Vești importante pentru părinți! Când începe „Școala după școală” și cât ar putea costa în anul 2026-2027


Programul „Școala după școală” va putea fi organizat și în anul școlar 2026-2027, însă nu există o dată unică de începere valabilă pentru toate școlile din România. Unitățile de învățământ își stabilesc propriul calendar, în funcție de înscrieri, resurse și personalul disponibil.

Cursurile anului școlar 2026-2027 încep oficial luni, 7 septembrie, însă acest lucru nu înseamnă automat că programul „Școala după școală” va începe în aceeași zi. Activitățile pot debuta odată cu noul an școlar sau în săptămânile următoare, după ce școlile finalizează înscrierile și constituie grupele de elevi. Programul este complementar activității școlare obligatorii și are ca obiective prevenirea abandonului școlar, recuperarea eventualelor decalaje de învățare, îmbunătățirea rezultatelor și dezvoltarea personală a elevilor.

Copiii pot rămâne în școală înainte sau după programul obișnuit și pot beneficia de supraveghere și ajutor la teme, activități remediale, consiliere, lectură, ateliere tematice, jocuri și activități sportive sau recreative. 

Pentru elevii din învățământul secundar pot fi organizate și activități de pregătire suplimentară, asistență psihopedagogică, pregătire pentru concursuri și olimpiade, consiliere în carieră și proiecte de dezvoltare personală. Activitățile pot fi susținute de profesori, consilieri școlari, profesori de sprijin, bibliotecari, logopezi, pedagogi, antrenori, mediatori școlari și voluntari sau reprezentanți ai unor organizații partenere.

Vești importante pentru părinți! Când începe „Școala după școală” și cât ar putea costa în anul 2026-2027

„Școala după școală” nu este obligatoriu și nu funcționează automat în toate unitățile de învățământ. Pentru organizarea sa, școala trebuie să dispună de spații, personal și resurse materiale suficiente. Decizia este luată la nivelul fiecărei unități, în funcție de solicitările părinților și de nevoile elevilor. De asemenea, programul poate suferi modificări de la un an la altul, în funcție de numărul de participanți, personal și finanțare.

Nu există un tarif național pentru „Școala după școală”. În unele școli, participarea poate fi gratuită, în timp ce în altele părinții pot avea de achitat anumite costuri, în funcție de modul de finanțare.

Banii pot proveni din bugetele autorităților locale, programe naționale sau europene, donații și sponsorizări. În anumite situații, contribuția părinților poate fi prevăzută în contractul încheiat cu școala. Masa, materialele sau anumite activități pot presupune, de asemenea, costuri separate.


Comentarii Facebook