UTCN Cluj și Coreea de Sud pun la punct schimburi de studenți, programe cu industria și cercetare comună: Ce iese din parteneriatul cu DKU

Profesor din Coreea de Sud, în vizită la UTCN Cluj: acord de colaborare semnat cu una dintre cele mai mari universități din Seul

Un cadru didactic de la Universitatea Dankook din Seul a vizitat recent Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca în cadrul programului Erasmus. La finalul vizitei, cele două universități au semnat un nou protocol de colaborare.

Prof. dr. Jootae Kim, de la Facultatea de Afaceri și Economie a Universității Dankook (DKU) — una dintre cele mai mari universități din Coreea de Sud, se află în Cluj-Napoca ca invitat oficial al UTCN. Legătura dintre cele două instituții datează din 2018, când prof. dr. ing. Adrian Pîsla a predat la Seoul, punând bazele unui schimb academic care continuă și azi.

Pe parcursul vizitei, profesorul Kim a parcurs facilitățile UTCN atât din Cluj-Napoca, cât și din Baia Mare — laboratoare, spații educaționale și centrul de robotică AIRi, și a avut întâlniri cu cadre didactice din mai multe departamente. A vizitat și companii partenere unde studenții UTCN fac practică.

Întâlnire cu rectorul și protocol nou semnat

Punctul central al vizitei a fost întâlnirea cu rectorul UTCN, prof. dr. ing. Vasile Țopa. Pe agenda discuțiilor: schimburi academice, programe comune cu industria și inițiative de cercetare. La finalul întâlnirii, reprezentanții celor două universități au semnat un nou protocol de colaborare.

Vizita se desfășoară în cadrul programului Erasmus, prin care UTCN consolidează parteneriate cu instituții din afara spațiului european.

Comentarii Facebook