UMF Cluj lansează un masterat revoluționar! „Medicina stilului de viață”, o premieră pentru România. Câte locuri au fost aprobate
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj își extinde oferta academică prin introducerea unui program de masterat de actualitate: „Medicina stilului de viață”.
Acest nou parcurs educațional, unic în peisajul universitar din România, este conceput pentru a forma specialiști capabili să prevină și să gestioneze bolile cronice prin intervenții fundamentate științific asupra factorilor comportamentali și de mediu, precum alimentația, somnul, activitatea fizică și echilibrul psiho-emoțional.
Lansarea acestui program reflectă o orientare clară spre medicina preventivă și răspunde unei nevoi sistemice tot mai stringente în domeniul sănătății publice.
CITEȘTE ȘI: UMF Cluj scoate la concurs, în premieră, la admiterea din 2025 locuri la Medicină Militară! Câte locuri au fost aprobate pentru primul an universitar
Programul, care își va deschide porțile pentru prima generație de studenți în septembrie 2025, este construit pe baze științifice solide și oferă o perspectivă integrativă asupra modului în care factori precum nutriția, activitatea fizică, somnul, gestionarea stresului și relațiile sociale influențează profund sănătatea fizică și mintală.
„Ce vei învăța?
• Cum influențează nutriția, somnul, stresul, relațiile sociale și activitatea fizică sănătatea noastră
• Tehnici de modificare a comportamentului și intervenții personalizate
• Cum să sprijini pacienții cu afecțiuni cronice în alegerea unui stil de viață sănătos
Se adresează absolvenților de studii de licență în domeniul sănătății și celor din domenii conexe, dar și profesioniștilor activi care vor să aducă un plus de valoare în practica lor clinică”, au transmis reprezentanții UMF Cluj.
Medicina stilului de viață este deja integrată în ghiduri clinice internaționale și în programele de formare medicală din țări cu sisteme de sănătate avansate. Lansarea acestui masterat poziționează UMF Cluj în linia întâi a educației medicale progresive, oferind oportunități reale de impact în sănătatea publică.
1 Comentariu