Sarmizegetusa Regia sub lupă: Echipele de arheologi și studenți UBB Cluj explorează terasele sanctuarului antic FOTO
În luna august, Grădiștea de Munte - Sarmizegetusa Regia a redevenit scena unor săpături arheologice fascinante, sub coordonarea Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
Cercetările sistematice se desfășoară chiar în zona centrală a așezării antice, pe una dintre terasele sanctuarului.
Studenții sunt în prim-planul cercetărilor, contribuind direct la descoperirea unor noi vestigii și la păstrarea moștenirii culturale a dacilor. În plus, tinerii cercetători participă la excursii tematice și la o serie de activități desfășurate în Baza Didactică, Arheologică și de Cercetări Interdisciplinare „Hadrian Daicoviciu”, situată tot în Grădiștea de Munte, unde pot învăța practic metodele arheologice și secretele patrimoniului antic.
Echipa de arheologi speră ca săpăturile din acest an să aducă informații valoroase despre organizarea sanctuarului și viața dacilor din Sarmizegetusa Regia.




0 Comentarii