Șansă uriașă pentru postdoctoranzi: UMF deschide înscrierile pentru un program de cercetare pe 4 ani, în parteneriat cu marile spitale din Cluj

Postdoctoranzii din domeniile Medicină, Medicină Dentară și Farmacie au acum șansa de a se implica într-un program de cercetare solid, gândit pe termen lung, chiar la Cluj-Napoca. UMF „Iuliu Hațieganu” lansează primul program de cercetare postdoctorală avansată, parte dintr-un proiect amplu.

Inițiativa face parte din proiectul „Consolidarea capacității UMF „Iuliu Hațieganu” de formare a studenților doctoranzi și postdoctoranzi prin dezvoltarea de programe de cercetare și perfecționare medicală continuă”, un demers strategic care urmărește creșterea calității studiilor doctorale și postdoctorale, dar și dezvoltarea cercetării medicale la standarde internaționale.

Doar 15 locuri în prima sesiune de selecție. Proiect cu finanțare pe 4 ani prin Programul Sănătate

În prima etapă a programului vor fi admiși 15 cercetători postdoctorali, selectați în cadrul unei sesiuni competitive. Programul se adresează celor care își doresc să își dezvolte cariera academică și științifică. Termenul limită pentru înscriere este 22 februarie 2026, iar informațiile complete, alături de documentele necesare, sunt disponibile online pe platforma dedicată proiectului.

Programul este finanțat prin Programul Sănătate și are o durată de implementare de 4 ani, ceea ce oferă stabilitate cercetătorilor implicați.  Implementarea se realizează în parteneriat cu două instituții medicale de referință din Cluj-Napoca: Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca și Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor”. Colaborarea cu aceste unități oferă acces la baze clinice complexe, pacienți și infrastructură modernă, esențiale pentru cercetarea medicală aplicată.

O oportunitate reală pentru dezvoltare profesională

Pentru postdoctoranzi, acest program este o oportunitate de a face parte dintr-o comunitate științifică activă, de a contribui la proiecte relevante și de a-și consolida profilul profesional într-un mediu competitiv.

Comentarii Facebook