Profesorii din Cluj se pregătesc de grevă generală, dar criza politică poate da totul peste cap: „Nu avem cu cine negocia”. Când e programată greva

Sindicatele din învățământ se pregătesc de grevă pentru 25 mai, așa cum arată un document intrat în posesia Știri de Cluj. Doar că, există o singură problemă. Această grevă este condiționată de existența unui guvern, în condițiile în care cel condus de Ilie Bolojan pare să aibă zilele numărate. Așadar, liderii din sindicat vor să se asigure că au în fața cui să protesteze.

Profesorii din Cluj și din toată țara se pregătesc de grevă generală, dacă vor avea în fața cui să protesteze

„Nu ne putem permite să atragem oamenii într-o grevă generală și să nu avem cu cine sta de vorbă”, a declarat pentru EduPedu, Simion Hăncescu, lider FSLI. Cert e că la Cluj, mobilizarea pentru o grevă programată pe 25 mai a început, sub supravegherea liderului de sindicat Lucia Cojocaru. Din nou, cu mențiunea că instabilitatea politică riscă să blocheze complet acest demers.

Astfel, potrivit unei adrese oficiale transmise de Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean (SLIPC), liderii de sindicat din unități au primit instrucțiuni clare pentru organizarea unui referendum intern privind declanșarea grevei. Documentul stabilește calendarul acțiunilor: o grevă de avertisment este programată pentru 18 mai, urmată de o posibilă grevă generală începând cu 25 mai.

greva1.jpg

În această perioadă, profesorii sunt chemați să semneze tabele nominale pentru a-și exprima opțiunea, termenul limită pentru centralizarea datelor fiind 6 mai. Procesul este coordonat la nivel național de federațiile sindicale din educație, care au lansat simultan consultări în toate județele.

Liderii sindicali au transmis și un set detaliat de reguli privind desfășurarea grevei


În paralel, liderii sindicali au transmis și un set detaliat de reguli privind desfășurarea grevei, în conformitate cu legislația în vigoare. Documentul precizează că participarea este voluntară, însă atrage atenția asupra consecințelor: pe durata grevei, contractele de muncă sunt suspendate, iar cadrele didactice nu sunt plătite, fiind menținute doar drepturile de asigurări de sănătate.

De asemenea, zilele de grevă nu sunt considerate vechime în muncă, ceea ce poate afecta inclusiv parcursul profesional al profesorilor. Tensiunile au început deja să iasă în stradă. Peste 300 de angajați din sistem au protestat recent în fața Ministerului Educației, nemulțumiți de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal și de lipsa unor soluții concrete pentru problemele din sistem.

greva222.jpg

Momentul ales pentru declanșarea grevei ridică mari semne de întrebare

Cu toate acestea, momentul ales pentru declanșarea grevei ridică mari semne de întrebare. În contextul moțiunii de cenzură depuse împotriva Guvernului Bolojan și al riscului ca Executivul să cadă, liderii sindicali avertizează că o eventuală grevă ar putea rămâne fără efect. „Când declanșezi o grevă, trebuie să ai cu cine dialoga”, a mai punctat Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, subliniind că o perioadă prelungită de instabilitate politică ar putea face imposibile negocierile. Acesta nu exclude scenariul în care greva generală să fie amânată sau chiar anulată, în cazul în care nu există un guvern stabil care să poată răspunde revendicărilor profesorilor. 

Între timp, peste 300 de profesori au protestat la Ministerul Educației și Cercetării în București, împotriva măsurilor de reducere cu 10% a cheltuielilor de personal din Palatele Copiilor, Cluburile Sportive Școlare, Centrele de Excelență și ISJ - uri. O grevă generală ar fi, desigur, un protest mult mai amplu, care ar implica zeci de mii de oameni.

Comentarii Facebook