Excelență din Cluj recunoscută global! Un profesor clujean primește Premiul internațional de excelență pentru inovații uimitoare în inginerie

Excelență internațională la UTCN: Prof. Nicolae Bâlc premiat pentru cercetări inovatoare în ingineria fabricației

Prof. dr. ing. Nicolae Bâlc, cadru didactic la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), a fost distins cu Premiul de excelență în cercetare, o recunoaștere internațională a contribuțiilor sale inovatoare în domeniul tehnologiilor de fabricație. Distincția vine ca urmare a lucrărilor publicate în ultimii trei ani, care au adus progrese semnificative în ingineria fabricației și în utilizarea tehnologiilor 3D avansate.

Profesorul Bâlc a lucrat alături de o echipă formată din 10 doctoranzi și colegi din Departamentul de Ingineria Fabricației, Facultatea de Inginerie Industrială, Robotică și Managementul Producției. Lucrările sale au adus noutăți importante în domeniul tipăririi 3D, cu accent pe tehnologia SLM (Selective Laser Melting), dar și prin alte tehnologii neconvenționale, integrând inteligența artificială pentru optimizarea proceselor.

„Premiul de excelență în cercetare este o surpriză plăcută pentru mine și reprezintă o recunoaștere a contribuțiilor aduse prin publicațiile recente și prin colaborările internaționale, atât în cadrul proiectelor de cercetare internaționale, cât și în cadrul cercetărilor doctorale internaționale”, a declarat prof. dr. ing. Nicolae Bâlc.

Recunoaștere internațională pentru inovație aplicativă

Premiul subliniază caracterul aplicativ al cercetărilor profesorului Bâlc, care au relevanță directă pentru industria avansată și pentru dezvoltarea tehnologiilor de fabricație inovatoare. Această distincție întărește poziția UTCN ca centru de excelență în inginerie și cercetare aplicată la nivel internațional.

Comunitatea academică clujeană și întreaga echipă UTCN îl felicită pe prof. dr. ing. Nicolae Bâlc pentru prestigioasa recunoaștere, evidențiind contribuția sa la promovarea cercetării de vârf în România și în lume.

Comentarii Facebook