Demisie fără efect la Ministerul Educației: Daniel David conduce în continuare instituția. Ce spune Guvernul

Confuzie la Ministerul Educației: la peste două săptămâni de la demisie, Daniel David este încă în funcție

Deși și-a anunțat public demisia în urmă cu mai bine de două săptămâni, Daniel David continuă să conducă Ministerul Educației, în lipsa unei decizii oficiale privind încetarea mandatului și numirea unei conduceri interimare. Situația a generat semne de întrebare atât în spațiul public, cât și în rândul instituțiilor statului.

Daniel David și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Educației în data de 22 decembrie 2025, chiar înaintea sărbătorilor de iarnă. Cu toate acestea, până joi, 8 ianuarie 2026, nu a fost publicat niciun decret prezidențial prin care să se ia act oficial de această demisie, iar Guvernul nu a comunicat desemnarea unui ministru interimar.

Potrivit procedurilor legale, după depunerea demisiei, documentul trebuie transmis președintelui României, care emite un decret de constatare a vacantării funcției. Ulterior, premierul propune un ministru interimar până la numirea unui titular cu atribuții depline.

Guvernul confirmă: Daniel David este încă ministru

Întrebat cine conduce în prezent Ministerul Educației, Guvernul a confirmat că Daniel David se află în continuare în funcție, potrivit HotNews. Informația a fost transmisă de purtătoarea de cuvânt a Executivului, Ioana Dogioiu, care a precizat că ministrul își exercită în continuare atribuțiile.

Întrebată de ce nu a fost numită o conducere interimară în cele 16 zile scurse de la anunțul demisiei, reprezentanta Guvernului a explicat că „ministrul David își exercită atribuțiile”.

Premierul: propunerea va veni în luna ianuarie

Referitor la momentul în care va fi făcută o nouă propunere pentru conducerea Ministerului Educației, Guvernul a reluat o declarație a premierului Ilie Bolojan, făcută într-o emisiune televizată la începutul lunii ianuarie.

Potrivit HotNews, premierul a afirmat că variantele sunt analizate la nivel politic, iar partidul care susține portofoliul Educației va veni cu o propunere în cursul lunii ianuarie.

Ce spune Daniel David

Contactat de jurnaliști, Daniel David a confirmat că, din punct de vedere legal, este încă ministru al Educației, potrivit HotNews. Acesta a explicat însă că activitatea ministerului este limitată strict la funcționarea curentă.

„Nu se inițiază proiecte noi. Se derulează doar procesele normale sau proiectele începute anterior datei de 22 decembrie”, a precizat Daniel David.

Întrebat când anume i se va încheia mandatul, ministrul a declarat că decizia aparține premierului. „Eu mi-am depus demisia la cabinetul său încă din 22 decembrie. Aștept și eu numirea unei noi conduceri”, a spus Daniel David.

Comentarii Facebook