Daniel David explică de ce nu și-a dat demisia înainte de 8 iulie: „A fost o formă de patriotism”. Mesajul transmis de ministru pentru sindicaliști
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că și-ar fi dorit să-și depună mandatul încă din 8 iulie, moment în care a înțeles că rolul său se va transforma dintr-un „ministru al reformelor” într-un „ministru al austerității”. Cu toate acestea, oficialul clujean susține că a ales să rămână în funcție pentru a proteja stabilitatea financiară a României și pentru a evita un semnal negativ către partenerii internaționali.
Ministrul Educației, Daniel David, a fost tentat să demisioneze încă din 8 iulie, dar nu a făcut-o
„Dacă ar fi fost după mine, ar fi trebuit să-mi dau demisia înainte de 8 iulie. Era un moment excelent să plec, dar ar fi însemnat un semnal prost pentru exterior. Pentru mine, a fost o formă de patriotism să rămân și să-mi asum această responsabilitate”, a declarat ministrul Educației la RFI.
Potrivit lui Daniel David, o plecare din Guvern ar fi pus în pericol evaluările internaționale privind economia României. Țara risca să fie retrogradată în categoria „junk”, ceea ce ar fi atras consecințe grave asupra salariilor, burselor, pensiilor și ajutoarelor sociale. Ministrul afirmă că, prin decizia de a rămâne, a reușit să salveze salariile și bursele din sistemul de educație până la finalul anului.
Totuși, Daniel David admite că se confruntă cu un val puternic de nemulțumiri din partea sindicatelor din educație, care îi cer insistent demisia și continuă protestele. „Eu vreau să construiesc pe baza acestor nemulțumiri reformele de care sistemul are nevoie. Problema este că nu am avut parteneri care să accepte realitatea bugetară actuală. Toți îmi spun că educația trebuie să ajungă la 6% din PIB, ceea ce și eu cred, dar nu avem resurse acum. Suntem într-o situație de criză”, a subliniat ministrul.
Ministrul Educației a avut de transmis un mesaj pentru sindicaliștii care îi cer demisia în această perioadă
Oficialul a reiterat apelul către sindicatele din educație pentru a participa la discuții constructive, menționând că doar prin dialog se pot găsi soluții viabile în această perioadă dificilă. În același timp, și-a exprimat speranța că anumite măsuri de austeritate vor fi flexibilizate pe parcurs, astfel încât impactul asupra profesorilor și studenților să fie cât mai redus.
Declarațiile lui Daniel David vin într-un context tensionat, în care presiunea străzii și solicitările sindicatelor se intensifică, iar viitorul reformelor în educație depinde de capacitatea Guvernului de a gestiona atât criza economică, cât și dialogul social.
5 Comentarii