Criza din Educație, ținută sub control! Daniel David: „Am reuşit să ne salvăm salariile şi bursele până la sfârşitul anului”
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că a reușit să salveze salariile și bursele până la sfârșitul anului, reușind să treacă cu bine peste „furtuna fiscal-bugetară.”
„Am trecut de furtuna fiscal-bugetară, ştiu că am trecut cu multe nemulţumiri, foarte multe justificate. Dar în acelaşi timp am reuşit să ne salvăm salariile şi bursele până la sfârşitul anului”, a transmis ministrul Educaţiei.
Daniel David a subliniat că, pe termen scurt, începând cu prima parte a anului viitor, o prioritate o reprezintă bursele studenților și ale olimpicilor, pentru care bugetul de stat va trebui completat cu finanțare din fonduri europene.
Criza din Educație, ținută sub control! Daniel David: „Am reuşit să ne salvăm salariile şi bursele până la sfârşitul anului”
„Demersul l-am început, suntem în discuţii cu Comisia Europeană. Trebuie să analizăm plata cu ora în preuniversitar şi, foarte important, odată ce noi am luat măsurile care trebuiau luate, să deblocăm posturile cu încadrare în buget, atât în zona preuniversitară, cât şi în zona universitară. Acestea sunt lucrurile pe termen scurt”, a transmis David.
Potrivit acestuia, pe termen mediu, când se va lucra la legea salarizării unitare, va trebui ca salariul mediu brut pe economie să fie ”punct de start pentru profesorul debutant şi pentru asistent”.
„Pe termen lung sunt în discuţie cu liderii coaliţiei pentru a asuma acel pact pe care l-am propus pentru un deceniu educaţiei şi cercetării, în care să avem un buget în fiecare an mai mare decât a fost în anul precedent”, a mai precizat Daniel David.
4 Comentarii