Cercetătorii clujeni trag un semnal de alarmă! Problemele de citire afectează și sănătatea emoțională a elevilor


Dificultățile de citire acumulate de-a lungul anilor de școală pot contribui la dezvoltarea anxietății de citire în adolescență, cu efecte directe asupra sănătății emoționale a elevilor. Este concluzia unui studiu coordonat de Dacian Dolean, cercetător în cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, publicat recent în prestigioasa revistă Journal of Educational Psychology, editată de American Psychological Association.

Cercetarea s-a desfășurat pe parcursul a opt ani și a urmărit evoluția a 499 de elevi din 21 de școli din România, începând din clasa I și până la finalul clasei a VIII-a. Potrivit autorilor, este primul studiu longitudinal care demonstrează că atât nivelul inițial al competențelor de citire, cât și ritmul în care acestea se dezvoltă influențează riscul apariției anxietății de citire la sfârșitul gimnaziului.

Anxietatea de citire este definită ca starea de teamă sau disconfort resimțită de elevi în situații care implică lectura, precum cititul cu voce tare în fața colegilor, citirea unui text necunoscut sau participarea la activități școlare bazate pe lectură. 

Cercetătorii clujeni trag un semnal de alarmă! Problemele de citire afectează și sănătatea emoțională a elevilor

Potrivit cercetării, dificultățile de citire nu afectează doar rezultatele școlare, ci pot avea consecințe pe termen mediu și lung asupra dezvoltării emoționale. Elevii care întâmpină frecvent probleme de citire tind să evite activitățile care presupun lectura și își pot pierde încrederea în propriile abilități.

Rezultatele mai arată că aceste dificultăți au un efect cumulativ: fiecare etapă în care problemele persistă crește riscul dezvoltării anxietății în adolescență. Din acest motiv, cercetătorii subliniază necesitatea unor intervenții educaționale constante, atât în ciclul primar, cât și în gimnaziu.

„Rezultatele cercetării noastre arată că dezvoltarea competențelor de citire este importantă nu doar pentru succesul școlar, ci și pentru sănătatea emoțională a copiilor și adolescenților. Dificultățile de citire pot avea consecințe care se acumulează în timp, motiv pentru care sprijinul acordat elevilor trebuie să continue pe tot parcursul școlii”, a declarat Dacian Dolean, cercetător al Institutului STAR-UBB și coordonatorul studiului.

Cercetarea a fost realizată în perioada 2014–2024, în cadrul a două proiecte finanțate prin granturi SEE și norvegiene. Rezultatele vor fi prezentate și la conferința anuală a Society for the Scientific Study of Reading, desfășurată în perioada 15–18 iulie 2026, la Rotterdam, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate cercetării în domeniul citirii.

Comentarii Facebook