Vești excelente pentru absolvenții din 2026! Statul oferă aproape 2.000 de lei, dar trebuie îndeplinită o condiție importantă
Absolvenții instituțiilor de învățământ din promoția 2026 pot beneficia de un sprijin financiar consistent din partea statului, dacă respectă câteva condiții prevăzute de lege. Tinerii care se înregistrează la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) în termen de 60 de zile de la absolvire și își găsesc un loc de muncă pot primi o primă de inserție în valoare de 1.980 de lei.
Pentru a beneficia de acest ajutor, absolvenții trebuie să aibă cel puțin 16 ani, să se înregistreze la AJOFM în termenul legal și să se angajeze cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni. Prima de inserție reprezintă echivalentul a trei Indicatori Sociali de Referință (ISR), care în prezent au valoarea de 660 de lei fiecare, scrie digi24.ro.
Vești excelente pentru absolvenții din 2026! Statul oferă aproape 2.000 de lei, dar trebuie îndeplinită o condiție importantă
În plus, tinerii care nu își găsesc imediat un loc de muncă pot solicita indemnizație de șomaj timp de șase luni, după expirarea celor 60 de zile de la absolvire, dacă sunt înregistrați la AJOFM și îndeplinesc condițiile legale. Indemnizația este de 50% din ISR, adică 330 de lei pe lună.
Pe lângă sprijinul financiar, absolvenții înregistrați beneficiază gratuit de servicii de consiliere profesională, mediere pentru ocuparea unui loc de muncă și cursuri de formare profesională, menite să faciliteze integrarea pe piața muncii.
Pentru înregistrarea la AJOFM sunt necesare actul de identitate, diploma de absolvire sau o adeverință care atestă finalizarea studiilor, un CV, declarația privind starea de sănătate și acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.
0 Comentarii