Sambata 24 Octombrie

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca amenajează un HUB în Casa de Modă și sediul BT, pe care le-a cumpărat


Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a început luni, 29 iulie 2020, lucrările de reabilitare la imobilul Casa de Modă, situat pe strada George Barițiu, nr. 4-6, Cluj-Napoca.

În preocuparea constantă de extindere și amenajare de spații moderne și funcționale pentru studenți și cadre didactice, UTCN va beneficia de complexul UT HUB, definit de clădirile Casa de Modă și Banca Transilvania. 

Până la începerea lucrărilor, proiectul a trecut prin mai multe etape. În faza inițială, studenții Facultății de Arhitectură și Urbanism sub coordonarea cadrelor didactice au realizat un releveu complet al celor două construcții. În baza acestuia  a fost lansat un concurs de idei având ca tema propuneri de utilizare a spațiilor din cele două clădiri. 

Varianta care a fost aleasă propune pentru Casa de Modă o transformare în Salon de expoziții (parter și etaj 1), spații de cercetare și co-working (etaj 2) și centru de conferințe (3 săli de conferințe, una dintre acestea cu o capacitate de 200 de persoane, iar celelalte două fiecare cu peste 60 de locuri, la etajul 3), având și spații complementare de alimentație (cafeteria și restaurant).

Pentru clădirea BT s-au propus spații educaționale constând în 30 de săli de seminarii și  laboratoare,  săli pentru cadre didactice și săli de ședințe, pe toate cele 7 niveluri, parterul fiind dedicat unei librării și unui spațiu multifuncțional pentru studenți. 

UT HUB va însemna noi spații atrăgătoare, cu certificare BREEAM, pentru învățământ, cercetare, co-working și săli de conferințe, pentru întreaga comunitate academică, într-o zonă centrală reprezentativă a municipiului Cluj-Napoca.

Foto: dicositiganas.ro

.

Comentarii Facebook