Tarnița-Lăpuștești, proiectul care poate schimba jocul în energie! Deputatul clujean Remus Lăpușan: „Sper să intre în linie dreaptă”


Proiectul Tarnița-Lăpuștești, un pas mai aproape de realizare. Deputatul clujean Remus Lăpușan vorbește despre impactul asupra sistemului energetic

Proiectul hidroenergetic Tarnița-Lăpuștești revine în prim-plan după ani întregi de discuții și amânări. Deputatul clujean Remus Lăpușan a anunțat că Hidroelectrica a aprobat asocierea cu EDF Power Solutions, un pas considerat esențial pentru deblocarea unuia dintre cele mai importante obiective strategice din domeniul energetic.

Parlamentarul susține că investiția ar putea avea un rol major în stabilizarea sistemului energetic național, prin echilibrarea producției de energie, mai ales în contextul creșterii ponderii surselor regenerabile. 

„Poate după mai bine de 20 de ani de la primele discuții serioase despre acest obiectiv strategic, această decizie creează premisele necesare pentru ca proiectul Tarnița-Lăpuștești să intre, în sfârșit, într-o etapă de acțiuni concrete și asumate instituțional. Vorbim despre o investiție complexă, cu un istoric îndelungat, care a cunoscut numeroase blocaje și reluări de proceduri, tocmai din cauza dimensiunii și importanței sale”, a transmis deputatul clujean. 

 Tarnița-Lăpuștești, proiectul care poate schimba jocul în energie! Deputatul clujean Remus Lăpușan: „Sper să intre în linie dreaptă”

De asemenea, el a mai precizat că aprobarea asocierii dintre Hidroelectrica și EDF, în cote egale, reprezintă un semnal pozitiv și necesar pentru sistemul energetic național. 

Un astfel de proiect poate contribui la stabilitatea rețelei, la echilibrarea producției de energie și pe termen mediu și lung, la crearea condițiilor pentru prețuri mai bune la energie pentru consumatori. În același timp, realizarea investiției ar putea genera locuri de muncă, atât în faza de construcție, cât și ulterior, prin activitățile de operare și mentenanță.

„Importanța proiectului Tarnița-Lăpuștești nu se rezumă doar la componenta economică. O astfel de capacitate de stocare a energiei, definită ca o baterie naturală pentru sistem, este esențială pentru integrarea surselor regenerabile și pentru creșterea siguranței energetice a României, mai ales într-un context regional și european marcat de provocări majore în domeniul energiei. Desigur, această decizie nu înseamnă că proiectul este finalizat.

Urmează etape administrative, tehnice și financiare care trebuie parcurse cu seriozitate, transparență și respectarea tuturor procedurilor legale. Este important ca pașii următori să fie făcuți temeinic, astfel încât investiția să fie una solidă și durabilă”, a mai afirmat Remus Lăpușan. 

Totodată, deputatul clujean speră ca acest moment să marcheze începutul unei perioade de lucru concret și responsabil și ca proiectul Tarnița-Lăpuștești să intre, în cele din urmă, în linie dreaptă.

„Este o investiție de care România are nevoie și care merită tratată cu răbdare, profesionalism și consecvență”, a conchis Lăpușan. 

CITEȘTE ȘI: Investiția de 1 miliard de euro de lângă Cluj-Napoca devine realitate. Județul nostru va fi pus definitiv pe harta Europei, vom produce energie pentru toți


Comentarii Facebook