Proiectul imobiliar de pe Calea Turzii revine la vot, după ce anul trecut a fost respins. Ce pune acum pe „masă” dezvoltatorul ca să convingă consilierii
Orice proiect imobiliar nou stârnește întrebări la Cluj: cât se construiește, ce impact va avea asupra traficului, cât spațiu verde rămâne și, mai ales, ce aduce dezvoltarea respectivă pentru zona în care apare.
Proiectul imobiliar de pe Calea Turzii nr. 235-237 revine vineri, 4 septembrie, la vot în Consiliul Local Cluj-Napoca, după ce anul trecut nu a primit aprobarea consilierilor locali.
De această dată, proiectul ajunge în fața Consiliului Local într-o formă modificată, iar unul dintre principalele argumente prezentate în favoarea sa este faptul că o parte importantă din teren va fi destinată unor funcțiuni cu utilitate publică.
Concret, proiectul prevede o stradă nouă care ar urma să fie transferată în domeniul public, o legătură pietonală și velo spre viitorul Parc Bună Ziua, o zonă verde cu acces public și rezervarea unei suprafețe pentru viitoarea lărgire a Căii Turzii.
Potrivit documentației proiectului, suprafețele destinate acestor funcțiuni reprezintă, în total, aproximativ 30% din terenul beneficiarului.
Aproape un sfert din teren, rezervat pentru o stradă nouă
PUZ-ul vizează șapte parcele, cu o suprafață totală de 11.274 de metri pătrați, situate între Calea Turzii și terenul pe care urmează să fie amenajat viitorul Parc Bună Ziua.
Din suprafața totală, 2.596 de metri pătrați sunt rezervați unei noi circulații, ceea ce reprezintă aproximativ 23% din întregul teren reglementat.
Strada nu ar urma să rămână una privată, destinată exclusiv viitorilor locatari. Terenul aferent acesteia ar urma să fie transferat gratuit în domeniul public, astfel încât noua legătură să poată fi utilizată de toți cei care circulă în zonă.
Legătură pietonală și velo spre viitorul Parc Bună Ziua
Noua stradă ar urma să creeze și o legătură pentru pietoni și bicicliști către viitorul Parc Bună Ziua.
Potrivit informațiilor prezentate în cadrul proiectului, pentru o parte dintre locuitorii zonei, traseul până la viitorul parc s-ar putea reduce aproximativ la jumătate. Astfel, noua circulație nu va avea doar rolul de a asigura accesul către imobilele propuse, ci ar urma să ofere o conexiune care să poată fi utilizată și de locuitorii cartierului.
Proiectul rezervă teren și pentru viitoarea lărgire a Căii Turzii
Calea Turzii este una dintre principalele artere de intrare și ieșire din Cluj-Napoca, iar în perspectivă este prevăzută modernizarea și lărgirea acesteia.
Proiectul imobiliar ține cont de această posibilă dezvoltare a infrastructurii, fiind rezervată o suprafață de aproximativ 315,7 metri pătrați pentru viitoarea modernizare a arterei.
Planul Urbanistic General prevede în această zonă un profil al Căii Turzii de 54 de metri, astfel că amplasarea noilor construcții lasă terenul necesar unei eventuale intervenții viitoare asupra arterei.
480 de metri pătrați de spațiu verde cu acces public
În interiorul proiectului este prevăzută și amenajarea unei zone verzi de 480 de metri pătrați. Suprafața va rămâne în proprietate privată, însă, potrivit proiectului, accesul publicului va fi nelimitat.
Documentația prevede plantarea a cel puțin 55 de arbori, alături de flori și plante perene. Arbori ar urma să fie plantați și de-a lungul noii străzi.
Luate împreună, suprafețele destinate noii străzi, viitoarei modernizări a Căii Turzii și zonei verzi cu acces public reprezintă aproximativ 30% din terenul beneficiarului.
Ce se construiește pe Calea Turzii 235-237
Forma actuală a proiectului prevede zece imobile. Cele mai multe dintre acestea sunt de dimensiuni reduse, iar regimul de înălțime scade treptat dinspre Calea Turzii spre est, către zona în care se află construcții mai joase.
Soluția urbanistică propusă urmărește astfel adaptarea volumelor atât la forma terenului, cât și la construcțiile existente în vecinătate.
În clădirile cu acces direct din Calea Turzii sunt prevăzute apartamente și spații comerciale, în timp ce în partea mai retrasă a proiectului funcțiunea va fi exclusiv de locuire.
Parcările sunt prevăzute în subteran, proiectul incluzând 204 locuri pentru autoturisme și 120 de locuri pentru biciclete.
Proiectul a fost redus față de varianta inițială
Forma care ajunge acum la vot nu este identică cu cea prezentată inițial.
În urma etapelor de dezbatere urbanistică au fost reduse atât numărul, cât și volumul clădirilor. Modificările au urmărit creșterea distanțelor dintre construcții, raportarea la imobilele din vecinătate și păstrarea suprafețelor necesare infrastructurii publice și zonelor verzi.
Prin urmare, o parte importantă din teren rămâne neocupată de construcții și este destinată circulațiilor, spațiilor verzi și infrastructurii prevăzute pentru viitor.
Anul trecut, proiectul a fost respins de Consiliul Local
Proiectul ajunge pentru a doua oară în această fază în Consiliul Local Cluj-Napoca, după ce anul trecut a fost respins.
La momentul respectiv, discuțiile nu s-au limitat la aspectele urbanistice. Au apărut și controverse politice după ce s-a aflat că printre beneficiarii proiectului se află socrii consilierului local PNL Ovidiu Vișan, care activează de mai mult timp în domeniul dezvoltării imobiliare.
Ovidiu Vișan nu a participat nici la dezbateri și nici la vot.
Vineri, 4 septembrie, proiectul revine în fața consilierilor locali într-o formă modificată. Printre argumentele cu care dezvoltatorul încearcă de această dată să obțină aprobarea se numără tocmai suprafețele rezervate unor funcțiuni de interes public: noua stradă, conexiunea pietonală și velo către viitorul Parc Bună Ziua, zona verde cu acces public și terenul păstrat pentru viitoarea modernizare a Căii Turzii.
3 Comentarii