Președintele Nicușor Dan a promulgat legea privind pensiile magistraților: „Un gest de echitate așteptat de societate”


Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat vineri dimineață promulgarea legii privind pensiile magistraților, după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale care a clarificat cadrul juridic al actului normativ.

Șeful statului a subliniat că recalibrarea modului de calcul al pensiilor reprezintă „un gest de echitate” cerut de societate și un pas necesar pentru consolidarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului. 

Președintele Nicușor Dan a promulgat legea privind pensiile magistraților: „Un gest de echitate așteptat de societate”

„Recalibrarea modului de calcul al acestor pensii este un gest de echitate, așteptat de societatea noastră. Încrederea cetățenilor în stat se recâștigă atunci când reformele așteptate devin realitate”, a transmis președintele.

În același mesaj, Nicușor Dan a dat asigurări că activitatea magistraților este respectată și că rolul acestora în arhitectura statului rămâne esențial.

El a precizat că va susține măsurile legislative și administrative solicitate de corpul profesional pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă.


Comentarii Facebook