Duminica 1 Decembrie

Porci din zonele cu pestă, scoși la vânzare pe internet. Friptura de Crăciun, ameninţată de focarele de pestă porcină


Pesta porcină africană „se vinde” fără probleme în mediul online. Încă un focar a apărut la cel mai mare crescător de porci din ţară: 20 de mii de animale vor fi sacrificate în Timiş, la câteva săptămâni după ce, alte 40 de mii de animale au fost eutanasiate. 

Grav este că localnicii au început să îşi vândă purceii din curte, deşi comercializarea este interzisă în zonele contaminate. Nu fac decât să răspândească boala şi pagubele. Centrul pentru Combaterea Bolilor Timiş s-a reunit a cincea oară într-o lună, în încercarea de a opri răspândirea pestei porcine. Focarele continuă să se întindă. Cel mai recent, la o fermă din Pădureni, o localitate aflată la 20 de kilometri de Timişoara. Zona a fost izolată, iar echipaje de Poliţie verifică maşinile care trec, ca nu cumva proprietarul porcilor să încerce să îi scape de eutanasiere, scrie Observator.

E un fenomen pe care îl privim cu îngrijorare, specialiştii DSVSA Timiş au luat toate măsurile ca aceste focare să nu se răspândească. Este şi un apel la populaţie, pentru a privi cu atenţie tot ceea ce se comercializează, în această perioadă în care ne apropiem de sărbătorile de Crăciun. Localnicii sunt şi ei îngrijoraţi. Dacă ajunge pesta în curţile lor, porcii vor fi eutanasiaţi, incineraţi, şi nu vor mai ajunge pe masa de Crăciun.”, a declarat Sorin Ionescu, subprefect Timiş, pentru sursa citată.

Gripa porcină scade numărul purceilor scoşi la vânzare, iar asta duce la scumpiri. Din păcate, pesta porcină a decimat efectivul de porci în România. În prezent, se asigură doar 15% din consumul de carne de porc din producţia internă. Preţurile în perioada imediat următoare, mai precis de sărbători s-ar putea să crească cu până la 30%. În România sunt acum 47 de focare de pestă porcină. 

Comentarii Facebook